Ce notă i-au dat italienii lui Louis Munteanu, după sezonul făcut la Farul! Atacantul Fiorentinei poate ajunge la FCSB în această vară

Louis Munteanu (21 de ani) a făcut un nou sezon bun pentru Farul, însă din această vară va reveni din nou la Fiorentina, clubul de care aparține încă din anul 2020.

Louis Munteanu a primit nota 7 din partea italienilor

Chiar dacă a evoluat sub formă de împrumut la Farul în ultimele două sezoane, italienii au stat cu ochii pe evoluțiile lui Louis Munteanu. Aceștia au remarcat golurile marcate de atacant în play-off-ul SuperLigii și i-au acordat nota 7 pentru ceea ce a realizat în stagiunea curentă în tricoul echipei lui Gică Hagi.

Munteanu a revenit sub formă de împrumut la Farul Constanța, unde a câștigat campionatul anul trecut. Un sezon regulat jucat la un nivel bun, iar în play-off a fost un om de bază. Faza play-off-ului nu s-a încheiat în cel mai bun mod pentru el și echipa sa, care au suferit o înfrângere cu 5-1 împotriva celor de la CFR Cluj. Din 6 echipe, Farul Constanța a terminat pe locul patru. Îi acordăm nota 7″, au notat italienii.

Gică Hagi, despre situația lui Louis Munteanu

„(n.r. despre Louis Munteanu) Cred eu că o să discute cu Fiorentina și după o să vadă opțiunile din țară. Noi nu putem să intrăm să concurăm cu cineva din țară. Niciodată. Obiectivul clubului numarul 1 pleacă de la o academie foarte bună și după aceea ei trebuie să se ducă. Salariile pe care noi le plătim nu sunt cele mai bune din România. Sfatul meu e să se ducă la o echipă la care să joace, să fie în primii 14-15 jucători meci de meci, să aibă continuitate, ca să crească.

(n.r. despre o eventuală convocare a lui Louis Munteanu în lotul României pentru EURO 2024) A jucat foarte bine, era un jucător dominant, cu personalitate. Nu gestionez, nu sunt acolo. Există o concurență totdeauna. Eu nu evaluez, nu sunt acolo în momentul de față„, a spus Gică Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare