Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre naționala României, în presa din Arabia Saudită

România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală de la EURO 2024 și va evolua contra Olandei, marți, 2 iunie, de la ora 19:00.

Laurențiu Reghecampf: „Sunt șanse mari ca această echipă să fie surpriza la acest turneu”

Într-un interviu acordat pentru presa din Arabia Saudită, Laurențiu Reghecampf a fost întrebat despre naționala României, una dintre echipele care au impresionat la turneul final din Germania. Tehnicianul este de părere că reprezentativa lui Edi Iordănescu are puterea de a fi surpriza de la EURO 2024, dacă ar fi să ținem cont de ceea ce s-a întâmplat până acum.

„Fotbalul românesc a avut o prezență constantă în anii 90, dar apoi s-a produs un declin odată cu îndepărtarea de scena globală și europeană. Acum este însă altceva, iar actuala echipă poate face performanță. Sunt șanse mari ca această generație să aibă un cuvânt greu de spus la acest turneu„, a spus Reghecampf.

În cazul în care va trece de Olanda, România va evolua în sferturile de finală de la EURO 2024 cu învingătoarea dintre Austria și Turcia.

Laurențiu Reghecampf negociază revenirea în Emiratele Arabe Unite

Laurențiu Reghecampf nu vine după o perioadă foarte bună, iar antrenorul român a avut un parcurs modest la ultimele echipe pe care le-a condus. Chiar și așa, Reghe nu duce lipsă de oferte și anunță că se află în negocieri cu mai multe formații din Emiratele Arabe Unite, însă nu a vrut să dezvăluie numele echipelor într-un interviu acordat pentru jurnaliștii din zona Golfului.

„Au fost câteva contacte cu o serie de cluburi și aș fi bucuros să mă întorc din nou în Emirate, dar nu vreau să intru în jocul celor din mass-media care vorbesc despre negocieri. Când va exista un acord oficial, veți afla fără îndoiala asta„, a spus Reghecampf, într-un interviu pentru presa arabă.

FC Snagov, Gloria Bistrița, Universitatea Craiova (2011, clubul lui Adrian Mititelu), Concordia Chiajna, FCSB, Al-Hilal, Litex Lovech, Al-Wahda, Al-Wasl, Al-Ahli, Neftchi Baku și Al-Tai sunt celelalte echipe antrenate de către Laurențiu Reghecampf.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare