Cazul Ianis Hagi tranșat rapid de Mircea Lucescu. Fiul Regelui a aflat detalii despre viitorul său la echipa națională

Cea mai mare întrebare a românilor este despre convocarea lui Ianis Hagi (25 de ani) la echipa națională a României. Așadar, selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) a oficializat totul și i-a decis viitorul fiului lui Gheorghe Hagi.

Mircea Lucescu, verdict final privind convocarea lui Ianis Hagi

Odată cu revenirea în Scoția, la Glasgow Rangers, Ianis Hagi nu a avut parte de cele mai bune momente. Fiul lui Gică Hagi a revenit la echipa scoțiană, după ce, în sezonul trecut, a evoluat, sub formă de împrumut, la Deportivo Alaves în La Liga. Însă, se pare că scoțienii nu sunt interesați de serviciile internaționalului român și l-au trimis la echipa a doua.

Cu taote acestea, potrivit celor de la ProSport, după ce a calculat bine situația, Mircea Lucescu a decis să-l convoace pe Ianis Hagi la naționala României, pentru meciurile din Liga Națiunilor, pe care „tricolorii” le vor disputa în luna septembrie.

Cu siguranță, „Il Luce” își asumă această convocarea sperând ca fiul „Regelui” să aibă cele mai bune performanțe deoarece în spațiul public vor exista o mulțime de discuții și păreri împărțite.

Alexandru Chipciu urmează să fie convocat la naționala României

Ignorat de Edi Iordănescu, Alexandru Chipciu (35 de ani) a continuat să aibă evoluții remarcabile la Universitatea Cluj, iar Mircea Lucescu este decis să conteze pe serviciile sale. GSP.ro anunță că selecționer i-a anunțat deja pe ardeleni că sunt șanse mari să-l convoace pentru meciurile cu Kosovo și Lituania, primele din Liga Națiunilor.

Alexandru Chipciu ar urma să fie folosit în flancul stâng al apărării, acolo unde naționala României i-a avut la EURO 2024 pe Nicușor Bancu și Deian Sorescu. Actualul fotbalist de la Universitatea Cluj are 45 de selecții și 6 goluri pentru prima reprezentativă, iar ultima prezență datează din septembrie 2019.

Am fost urmărit de secunzii naționalei cam multă vreme, mă cunosc cu ei. A fost un post deficitar, cel de fundaș stânga, și la EURO. Vom vedea ce va fi, eu joc fotbal, vă dați seama ce bucurie ar fi pentru mine dacă aș fi convocat”, a spus Alexandru Chipciu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare