Sign in / Join

Cazul Ekeng: procurorii au deschis dosar penal in rem!

512
0
Share:

Cazul decesului jucătorului camerunez Patrick Ekeng devine unul tot mai complicat pentru cei implicați în această poveste, și ne referim aici la firma de ambulanță „Puls”, observatorul partidei și clubul Dinamo!

patrick-ekeng

La nici 12 ore distanță de la tragedia produsă vineri noapte, procurorii au anunțat deschiderea unui dosar penal in rem în cazul decesului lui Patrick Ekeng, pentru moarte suspectă!

Ofiţerii Serviciului-Omoruri investighează condiţiile în care a murit fotbalistul dinamovist şi urmează să efectueze cercetări amănunțite în acest dosar. Cu siguranță, vor avea loc și audieri, dar și puneri sub acuzare! Cert este că sunt așteptați să dea explicații medicul de pe ambulanţa privată (Puls), şoferul ambulanţei, staff-ul medical al echipei Dinamo şi alţi reprezentanţi ai clubului.

  • Procurorii de caz vor să lămurească motivul pentru care ambulanţa a intrat pe teren abia după trei minute de când Ekeng căzuse la pământ. Manevrele de resuscitare au început foarte târziu, existând martori care susțin și că ambulanţa nu era dotată cu defibrilator! Mai mult, despre medicul de pe ambulanţă, obligat să acorde primele îngrijiri, se spune că se afla în tribună, mânca seminţe şi fuma!

UPDATE

Poliţiştii au ridicat, vineri noaptea, mai multe documente de la sediul Serviciului de Ambulanță „Puls”. Și la sediul FC Dinamo au fost făcute descinderi, de unde polițiștii au ridicat documente și diverse înscrisuri oficiale.

Poziția Spitalului „Floreasca” incriminează ambulanța „Puls”

„Lui Ekeng nu i s-au făcut manevre de resuscitare!”. Aceasta este poziția medicilor de la Spitalul „Floreasca”, care susțin fără echivoc că fotbalistul dinamovist a murit cu zile. Dr. Cristian Pandrea, de la „Floreasca” mai declară că, în momentul de faţă, nu se cunoaşte cauza decesului: „Pacientul Patrick Ekeng a fost adus la noi cu o ambulanţă fără manevre de resuscitare! Aici s-au iniţiat manevre de resuscitare, care au durat aproximativ o oră şi 30 de minute. Aceste manevre au rămas, din păcate, fără rezultat”.

 

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER