Cazul „Borza și Albu” reloaded! Cum a sărbătorit Louis Munteanu, după ce a rupt plasa împotriva Rapidului

Louis Munteanu (21 de ani) a marcat o „dublă” în duelul din Giulești, contra Rapidului, din prima etapă a play-off-ului. Farul Constanța s-a impus la București, scor 2-1, reușind să risipească, într-o oarecare măsură, șansele alb-vișiniilor de a căștiga titlul în acest sezon.

După partida cu Rapid, tânărul atacant al trupei conduse de către „Rege”, venit înapoi în România sub formă de împrumut de la Fiorentina, a celebrat victoria într-un club al Bucureștiului.

Louis Munteanu, pe modelul „Borza și Albu” de la Rapid

Louis Munteanu a sărbătorit titlul de MVP al partidei din Giulești în club, alături de prieteni. Spre deosebire de momentul în care Albu și Borza au făcut același lucru după o înfrângere a Rapidului, atacantul Farului a avut pentru ce să se bucure.

În plus, chiar Gică Hagi este cel care le-a dat mână liberă fotbaliștilor săi, pentru a se putea destinde după duelul cu Rapid. În urma victoriei de la București, constănțenii s-au apropiat la doar trei puncte de giuleșteni, iar speranțele pentru a obține una dintre primele trei poziții la finalul sezonului cresc.

Louis Munteanu a ales să celebreze succesul contra Rapidului într-un club din zona de Nord a Bucureștiului, numit „Kayo”. Petrecerea nu s-a oprit acolo, întrucât distracția a fost mutată în „Atmosphfere”, unde a cântat și manelistul Costel Biju.

Tânărul atacant, „dublă” cu Rapid

Rapid și Farul s-au întâlnit în Giulești, în primul meci al play-off-ului din acest sezon de SuperLiga. Campioana a câștigat, scor 2-1. Astfel, în cazul în care FCSB va învinge Sepsi pe Arena Națională, se va distanța la șapte puncte de gruparea alb-vișinie în fruntea clasamentului.

Louis Munteanu, cel care a sărbătorit succesul în club, a marcat o „dublă” în acest meci. Pentru Rapid, Albion Rrahmani și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

După eșecul cu Farul, Rapid ocupă poziția a 2-a în clasamentul din play-off. CFR Cluj vine tare din urmă și va încerca în această etapă să treacă peste giuleșteni, diferența dintre cele două cluburi fiind de un singur punct. Sâmbătă, de la ora 20:00, CFR Cluj dă piept cu Universitatea Craiova în Gruia, în prima etapă a play-off-ului acestui sezon de SuperLiga.

Înfrângerea împotriva elevilor lui Hagi a venit într-un moment delicat, la scurtă vreme după apariția dosarului DIICOT, în care mai multe persoane, printre care chiar și președintele Rapidului, au fost audiate. Daniel Niculae a putut pleca după două ore, urmând să fie cercetat în stare de libertate. Acesta este acuzat de un presupus ajutor oferit ultrașilor giuleșteni, în vederea introducerii materialelor pirotehnice pe stadion.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare