Câte neveste a avut Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu și adevăratul creator al Stelei 1986. Fizicianul a avut o viață personală discretă

Elena și Nicolae Ceaușescu au avut împreună 3 copii: Zoia (s-a stins în 2006, avea 57 de ani), Nicu (a murit la 45 de ani, în 1996) și Valentin Ceaușescu. Fiul cel mare are, în prezent, 77 de ani și trăiește într-o vilă de lux. Este singurul urmaș al fostului dictator care a supraviețuit, norocul său fiind că a fost ocrotitorul Stelei.

Fiind cel mai mare moștenitor al cuplului Ceaușescu, a avut mereu parte de faimă, chiar dacă a preferat să fie o prezență discretă. Nu s-a bazat pe familia din care provenea, ci a învățat pe cât de mult a putut. A urmat cursurile Școlii Petru Groza, unde a terminat studiile liceale în anul 1965. Ulterior, s-a dus la Facultatea de Fizică din București și la Imperial College din Londra. Abia în 1970 s-a întors în țară și s-a angajat, pe merit, la Institutul de Fizică Atomică.

Tot în același an, a ajuns la altar cu fiica lui Petre Borilă, Iordana, pe data de 3 iulie. La o distanță de 11 ani, în 1981, a venit pe lume și fiul lor, Daniel Valentin. Când cel mic avea doar 4 ani, au decis să meargă pe drumuri separate. Se întâmpla în anul 1988, cu doar un an înainte să cadă regimul comunist.

Perioada în care a făcut închisoare și relația cu cea de-a doua soție

În 1989, imediat după ce Elena și Nicolae Ceaușescu au fost arestați, s-a ascuns la un prieten. Pe data de 25 decembrie, după ce părinții săi au fost executați, a fost arestat. Era acuzat că a contribuit formal de subminare a economiei naționale și stat în detenție la Domnești până în august 1990.

Revoluția Română i-a lăsat răni adânci lui Valentin Ceaușescu, pierzându-și, treptat, familia. Cu greu a trecut peste împușcarea părinților săi, dar și peste divorț, găsindu-și liniștea abia în anul 1995. Atunci, acum 3 decenii, s-a căsătorit, pentru a doua oară, cu Roxana Dima. În anul 1996, la doar un an după nuntă, i-a dăruit o fetiță pe nume Alexandra.

Cu ce se ocupă Valentin Ceaușescu în prezent, la cei 77 de ani ai săi. S-a retras complet din viața publică

Ajuns la o vârstă atât de înaintată, urmașul lui Nicolae Ceaușescu a ieșit la pensie și s-a retras lângă Capitală, într-o vilă care ar fi costat 250.000 de euro. De peste 15 ani locuiește, alături de soție, în complexul de 17 vile.

Casa impunătoare este făcută din cărămidă, are un etaj, mansardă și o suprafață locuibilă de peste 250 de metri pătrați. Sunt 5 camere, cu băi, terase, ferestre mari și o grădină imensă, de sute de metri pătrați.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare