Familia Simonei Halep nu s-a bazat doar pe banii câştigaţi de fosta sportivă din tenis. Stere Halep a investit masiv în imobiliare, dar şi în domeniul HoReCa.
Iar hotelul din Poiana Braşov care se numeşte chiar „Simona Halep” pare a fi perla coroanei.
Cât costă cazarea de Valentine’s Day
Hotelul Simona Halep din Poiana Brașov impresionează prin facilitățile sale moderne și designul elegant. Camerele sunt dotate cu minibar, balcon și televizor cu ecran plat, iar oaspeții beneficiază de WiFi gratuit, room-service și acces la o recepție deschisă nonstop. Pentru cei în căutare de relaxare, hotelul oferă o saună, o cadă cu hidromasaj și terapii de masaj.
Pentru îndrăgostiţii care vor să se simtă bine la stabilimentul Simonei Halep, tarifele pentru o noapte într-o cameră Smart Stay Room ajung la 1450 de lei, preț care include și micul dejun.
Hotelul este deja listat pe platforme de călătorii cunoscute, iar primele recenzii laudă facilitățile și atenția la detalii.
Oaspeţii au parte de mic dejun bufet
Restaurantul hotelului completează experiența, cu un meniu variat și opțiuni de mic dejun bufet, continental sau italian. Într-o postare pe Instagram, reprezentanții hotelului au descris locul ca fiind „o oază de confort și armonie în mijlocul naturii”.
„În inima Poienii Brașov, Hotel Simona Halep te așteaptă să descoperi un loc unde confortul și natura creează armonie. Camere elegante, un restaurant cu un meniu variat, terapii de masaj pentru momente de relaxare și o sală de fitness modernă – toate detaliile sunt gândite pentru ca șederea ta să fie de neuitat.
Indiferent dacă îți dorești relaxare, sporturi de iarnă sau un loc ideal pentru întâlniri de afaceri, aici vei găsi tot ce ai nevoie pentru o escapadă completă.” este mesajul transmis pe pagina oficială a hotelului.
Pentru toate aceste facilități, cei care vor să se bucure de o vacanță relaxantă trebuie să scoată din buzunare între 220 de euro și 480 de euro de persoană, adică între o mie de lei și 2.400 de lei, în funcție de tipul camerei.