Cârciuma lui Radu Drăgușin, la un pas să fie închisă. Fotbalistul lui Tottenham și-a deschis un local cu specific mediteranean

Radu Drăgușin trece printr-o perioadă destul de complicată a vieții sale, mai ales acum, când accidentarea îl ține departe de teren pentru întreg sezonul. Mai mult decât atât, se pare că afacerea pe care abia o pornise, dar pe care a lăsat-o în grija fratelui său, are parte de impedimente majore. Invitat la emisiunea Chefi la Cuțite, Alex a povestit cum a ajuns, din manager, să țină toată locația.

Tânărul a venit la emisiunea culinară jurizată de Richard Abou Zaki, chef Alexandru Sautner, chef Ștefan Popescu și chef Orlando Zaharia să-și arate talentul culinar.

Numele său nu este unul prea comun, dar nici nu s-a ascuns, spunând, din start, că este fratele lui Radu. Cu prilejul venirii pe platourile de filmare de la Romexpo, a povestit că are un restaurant într-un centru comercial din Băneasa.

Când a intrat în proiect, rolul său era doar de manager, dar a ajuns să fie singurul bucătar, semn că afacerea nu are succesul dorit. Acum a decis să vină la Antena 1 nu să-și spună supărarea, ci să arate că poate să facă preparate delicioase. Unii au spus că ar fi fost, de fapt, o strategie ca să își crească vizibilitatea business-ului în cădere.

„Fratele meu e Radu Drăgușin, joacă la Tottenham. Cochetez cu bucătăria. Eu și fratele meu deținem un restaurant grecesc. Eu trebuia să manageriez, dar m-am trezit că sunt singurul bucătar. Am apăsat pedala de accelerație, am dat tot ce am avut din mine și am ținut locația deschisă…E o salată cretană în formă de cheesecake (n.r. preparatul cu care și-a propus să-i surprindă pe chefi). Nu e dulce, dar are o formă care păcălește ochiul”, a spus Alex Drăgușin în emisiunea difuzată de Antena 1.

Radu Drăgușin și fratele său deschiseseră afacerea, cu mari speranțe, în urmă cu un an și jumătate

În luna iulie a anului 2023, Radu Drăgușin și Alex s-au decis să-și deschidă propriul local, un restaurant cu specific grecesc. La vremea aceea, fundașul naționalei României juca la celebrul club Genoa, achiziționat recent de Dan Șucu. Întâmplarea a făcut în așa fel încât fotbalistul să ajungă la Tottenham, în urma unui transfer de 25 de milioane de euro, în luna ianuarie a anului trecut.

„Ideea i-a aparținut fratelui meu și eu m-am implicat din tot sufletul cu ceea ce am putut. Și sportivii, chiar dacă au o altfel de dietă, mai mănâncă acest tip de mâncare după meciuri. Eu le recomand ceea ce se pregătește aici atât colegilor din națională, cât și celor de la club”, spunea Radu Drăgușin în 2023.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare