Calificativ final pentru Farul Constanța! Gică Hagi a dat nota fără să mai stea pe gânduri

Farul Constanța a terminat play off-ul pe locul 4, după ce a fost învinsă de CFR Cluj, scor 5-1.

Poziția din clasament este sub așteptări având în vedere că sezonul viitor, formația lui Gică Hagi a fost campioană.

Farul Constanța a primit nota 7 pentru sezonul 2023/2024

Pe tot parcursul sezonului, Gică Hagi a analizat evoluția echipei sale și a venit cu nota finală pentru elevii săi. Acesta susține că pentru unele meciuri din play-off, Farul merită doar o simplă notă de trecere pentru că s-a clasat în primele șase formații din campionat.

Antrenorul ”Marinarilor” a spus ce nevoi are acum echipa de la malul mării.

„La un meci i-aș da notă mică. În anumite momente aș da notă de trecere pentru că am ajuns în play-off, iar în unele meciuri aș da nota 8-9. Niciodată nu am excelat ca în sezonul trecut. Dacă am intrat în play-off, cred că este o notă bună 7.

Nu e excelent, nu e fantastic. Am avut momente bune, extraordinare, dar și momente în care nu am jucat fotbalul nostru. E mai bine să vorbim mai puțin când nu excelăm.

E nevoie să avem această direcție pentru că noi nu suntem cel mai bogat club din România. Trebuie făcute lucruri pentru ca Farul să fie o echipă mare în România. Să vină acționari. Nu avem bani de achiziții.

Doar încercăm să ne adaptăm, să facem ce cere piața. Să facem un lot mult mai restrâns și mult mai valoros. Trebuie să găsim jucători talentați care nu sunt într-o poziție foarte bine, dar la care știm potențialul.”, a spus Gică Hagi la Fotbal Club.

Ianis ar fi primul transfer pe care l-ar face

„(n.r. dacă l-ar lua pe Ianis la o echipă mare din Spania) Dacă ar fi după mine și dacă aș antrena o echipă mare, primul l-aș lua pe el. Eu am făcut lucrurile acestea, cu mine a fost cel mai bun, chiar dacă avea 16 ani sau 17 sau cât avea, a devenit cel mai bun jucător. Am fost la meciul echipei naționale și am văzut, când a intrat Ianis, tot stadionul s-a ridicat în picioare, am văzut cu ochii mei.

În viață sunt momente și momente, trebuie să lupți, el a avut tăria și a depășit. Cred că este un jucător experimentat chiar dacă are 25 de ani. S-a calificat cu toate loturile naționale la turnee finale, a câștigat un campionat în Vest, a ieșit campion la 22 de ani, cel mai bun tânăr jucător, omiteți asta.” a declarat tehnicianul Farului Constanța.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare