Sign in / Join

Burleanu știe cum poate Dinamo să joace în cupele europene!

564
0
Share:

Fără drept de joc în cupele europene, dinamoviștii au luat foc la aflarea veștii că Viorel Duru nu le-a acordat licența UEFA, în pofida dosarului „beton” pe care l-au depus la FRF.

burleanu

Într-o intervenție la „Dolce Sport”, președintele Federației, Răzvan Burleanu, a explicat că echipa din Ștefan cel Mare nu ar fi fost primită în Europa chiar UEFA. Conform spuselor lui Burleanu, Comisia de Licențiere s-a consultat cu forul de la Nyon înainte să ia o decizie în privința situației clubului patronat de Ionuț Negoiță.

„Nu vreau să mă transform într-un apărător al Comisiei de Licenţiere pentru că este o comisie independentă, iar domnul Duru funcţionează ca un paznic al regulamentelor. Ceea ce pot să mai menţionez eu este că ai mei colegi au discutat la UEFA cu toţi omologii noştri din departamentul de licenţiere de acolo, astfel că am întreprins toţi paşii ca poziţia departamentului de licenţiere să fie una solidă. Ambele comisii de licenţiere (n.n. – și cea de la FRF, și „sora mai mare”, de la UEFA) au luat aceasta decizie. În momentul de faţă, posibilitatea pe care o are clubul Dinamo este să meargă la TAS și să atace acolo această hotărâre”, a subliniat Răzvan Burleanu.
De altfel, FC Dinamo a și anunțat că va depune un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva deciziei dictate de Viorel Duru și comisia sa.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER