Bunul prieten al lui Mircea Lucescu, surprins de decizia luată de noul selecționer: „Nu mă gândeam”

Fostul fotbalist și antrenor Liță Dumitru, bun prieten cu Mircea Lucescu, a comentat revenirea acestuia în funcția de selecționer al echipei naționale a României, la vârsta de 79 de ani.

Liță Dumitru s-a declarat surprins de decizia lui Mircea Lucescu de a reveni la echipa națională a României

El a recunoscut că nu se aștepta ca „Il Luce” să ia această decizie, dar, în egală măsură, a opinat că este vorba despre cea mai bună variantă pe care o aveau cei de la FRF în acest moment.

„Credeam că Gică (n.r.-Hagi) nu o să accepte și nu mă gândeam că Mircea Lucescu o să accepte. Noi am fost foarte buni prieteni și încă suntem.

Eu m-am gândit că ar fi bine să revină. Altcineva cine să vină? S-ar putea să facă o minune”, a spus Liță Dumitru, potrivit digisport.ro.

Motivul pentru care „Il Luce” a acceptat oferta primită de la Federația Română de Fotbal: „Am spus că am obligația să mă întorc”

Cu ocazia conferinței de presă în care a fost prezentat drept noul selecționer al României, Mircea Lucescu a explicat că a acceptat oferta celor de la FRF pentru că s-a simțit cumva obligat în acest sens de contextul din fotbalul românesc de la acel moment.

„Multe sentimente m-au încercat, în primul rând nostalgia perioadei trecute, în care am avut parte de momente extraordinare ca selecționer. Ieri am stat vreo 3 ore de vorbă, eu plec totuși cu un handicap, am lipsit în ultimii ani din fotbalul românesc.

Nu m-am gândit niciun moment că o să mi se propună să vin la echipa națională. Ca să vă spun sincer, am făcut tot posibilul să nu vin la echipa națională și să le dau șansă antrenorilor tineri.

Am încercat să-l conving pe Edi Iordănescu să rămână la echipa națională, știu ce înseamnă să-i dai continuitate unui antrenor. FRF a făcut tot ce a fost posibil, din ce am înțeles, dar nu a reușit.

Apoi, am vorbit cu Gică Hagi, care a făcut atâtea pentru echipa națională și merita cu desăvârșire să i se propună să devină selecționer. Am spus că dacă nu mai există nicio soluție, eu am obligația să mă întorc și să pun în joc experiența pe care am acumulat-o în atâția ani.

Eu sunt un produs 100% al fotbalului românesc, care a făcut furori pe scena internațională. Am mare încredere în această generație de jucători, care a format un grup învingător”, a spus atunci experimentatul antrenor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare