Breaking News | Marian Iancu revine în fotbal și le-a pus gând rău lui Gigi Becali și Dan Șucu! Se întoarce ca investitor, cu 30.000 de fani pe stadion

Marian Iancu a luat serios în considerare să revină, ca investitor, în fotbalul românesc. Omul de afaceri are, totuşi, o condiţie în acest sens. Dacă infrastructura va fi la nivel european, atunci se va implica financiar. Iar contextul a fost deja creat.

Marian Iancu se întoarce la Timişoara. Vestea că autorităţile au aprobat construirea unui nou stadion în oraş l-a determinat pe fostul patron din Banat să-şi plănuiască revenirea în fotbal.

Vrea să fie din nou acţionar la Poli

Fostul finanţator al alb-violeţilor îşi doreşte din nou rolul de acţionar la Poli Timişoara. Marian Iancu spune că va atrage şi alţi oameni de afaceri în Banat, odată cu apariţia noii arene de 30.000 de locuri.

„Eu sunt sigur că se va face noul stadion la Timişoara. Lucrurile sunt clare, sunt angajamente publice. Întotdeauna o astfel de investiţie naşte emulaţie.

Oamenii din vestul ţării sunt cunoscători de fotbal, au mers în Occident, au văzut care sunt condiţiile europene pe stadioane, sunt sigur că o astfel de investiţie va atrage lumea şi mai mult, în Timişoara.

În aceste condiţii, aş merge şi eu la echipă, ca acţionar. Ca patron nu mai pot, dar ca un acţionar minoritar, da. Ba mai mult, aş fi un girant pentru alţi oameni de afaceri, să vină şi ei să investească.

Este vorba despre echipa pe care o recunosc suporterii. Sunt sigur că va veni şi performanţa odată cu aceste investiţii, cu aceste implicări. Stadionul va fi plin, cu 30.000 de oameni în tribune. Se doreşte competiţie la Timişoara”, a spus Marian Iancu, în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro.

Stadionul de la Timişoara va costa 167,3 milioane de euro

Arena care se va construi la Timişoara va costa 167,3 milioane de euro. Va avea o capacitate de 30.000 de locuri. Va fi al doilea stadion, ca nivel de investiţie, din România, după Arena Naţională.

Lucrurile sunt clare, a venit şi Hotărârea de Guvern. Arena se va construi cu siguranţă.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea stadionului din Timișoara.

„Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii «Construire Stadion cu capacitate de 30.000 locuri, Str. Ștefan Covaci nr. 1, municipiul Timișoara, județul Timiș», realizat prin Compania Naţională de Investiţii «C.N.I.» – S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Finanțarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Timiș, precum și din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, prin Compania Națională de Investiții «C.N.I.» – S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri”, potrivit Hotărârii de Guvern.

Investiţia totală ajunge la 836,9 milioane de lei, adică 167,3 milioane de euro. Va fi construit pe locul pe care se află acum arena „Dan Păltinișanu”.

Poli Timişoara joacă în Liga a III-a

Politehnica Timişoara, echipa susţinută de suporteri şi la care antrenor este Paul Codrea, joacă în Liga III-a, în C8. Este implicată în lupta din play-off. Sâmbătă, a pierdut în runda a 5-a a play-off-ului Ligii 3, pentru prima dată în faţa favoritei la promovare FC Bihor. Succesul la limită, cu 1-0, le-a asigurat bihorenilor calificarea matematică la baraj, dar şi prima poziţie în clasament.

Poli se află pe locul 2, cu 47 de puncte. FC Bihor este lider, cu 59 de puncte și nu mai poate pierde locul 1 în ierarhia finală. Pe poziția a 3-a se află CSC Peciu Nou, cu 39 de puncte, iar pe 4, Phoenix Buziaș, cu 36 de puncte.

La barajul de promovare în Liga a 2-a, vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total. Se vor disputa două runde de baraj.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare