Boala care i s-a declanșat lui Gigi Becali. Din cauza echipei pe care o patronează, omul de afaceri ar fi dezvoltat probleme cu tensiunea

Gigi Becali are probleme grave de sănătate! Despre patronul FCSB-ului se știe că are o fire vulcanică, fiind mai temperamental, însă se pare că felul de a fi a latifundiarului din Pipera îi poate crea mari probleme. 

În urmă cu ceva vreme, după ce FCSB-ul pierdea un meci cu Rapid, scor 0-1, joc marcat, se pare, și de greșeli de arbitraj. Gigi Becali susținea la acea vreme că va renunța la echipă, ba chiar a declarat în fața presei că nu a putut dormi și că își dorește să iasă din fotbal.

Însă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar după ce s-a liniștit, Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune, drept dovadă că a rămas patronul FCSB până în ziua de azi. 

Ce probleme de sănătate are Gigi Becali 

Dar, din păcate, agitația continuă din Superligă și problemele pe care le are mereu de rezolvat la echipă nu îi aduc niciun beneficiu lui Becali, acesta având probleme de sănătate. 

”Ce mi-a dat fotbalul? Boală! Aseară am stat până la 3 noaptea și am văzut că am 16 tensiunea. Pai eu am 12, 13 tensiunea în mod normal. Da, atunci am luat decizia.

N-am ce să regret. Pentru că am jucat semifinala de Cupa UEFA, în Champions League le-am adus la București pe Chelsea și Real Madrid.

Poate mai făceam ceva, dar nu te lasă ăștia. În România, oamenii sunt invidioși dacă apari la televizor. Eu spun adevărul, dreptatea și nu îmi e frică. Am semnat ieșirea mea din toate funcțiile de la club, tot ce înseamnă reprezentarea FCSB-ului. Să facă Adunările Generale la FRF cum vor ei! Vali Argăseală nu va mai participa, pentru că noi nu suntem sclavi. Așa nu se mai poate!”, declara în trecut Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.

Gigi Becali a devenit principalul acționar al FCSB-ului în 2003, însă a investit în gruparea roș-albastră încă din 2000. 

FCSB a cucerit 12 trofee cu Gigi Becali la cârma echipei: de 5 ori titlul, de două ori Cupa României, de trei ori Supercupa României și de două ori Cupa Ligii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare