O echipă din apropierea Capitalei pare a fi blestemată, din moment ce o mulțime de foști fotbaliști care au jucat aici au murit la 20 și puțin de ani. Singura legătură dintre ei este că au fost legitimați aici, la Chindia Târgoviște. Clubul din județul Dâmbovița a rămas un mister și acum, la decenii de când jucătorii ei s-au stins.
Echipa și-a luat numele de la Turnul Chindia, un turn construit pe vremea prințului Vlad Țepeș, care se află chiar lângă stadion și este parte a ansamblului de monumente Curtea Domnească. Trecătorii obișnuiau să se refere la jucătorii de aici ca „echipa de lângă Turnul Chindiei”, în urmă cu ani buni.
De la o denumire aparte, legată de un simbol istoric, la tragedie nu a fost decât un pas. În iulie 2009, de exemplu, se stingea Mihai Baicu. Avea doar 33 de ani. Făcuse un preinfarct, iar după un meci pe gazon sintetic, a făcut infarctul care i-a adus finalul. El este printre cei „bătrâni”, dacă ne uităm și la foștii săi colegi.
Prea puțini își mai aduc aminte, dar Bogdan Liță și Cristian Igescu tot de aici au fost. Aveau 22 de ani, respectiv 19 ani, în 1996. Finalul i-a găsit în mașină, se îndreptau, cu mare grabă, către nunta unui prieten. N-au mai apucat să-i ureze „Casă de piatră”, au făcut accident.
Cătălin Hîldan, Cezar Dinu, Mihai Baciu, printre cei care au pierit prea devreme. Toți fuseseră fotbaliști la Chindia Târgoviște
La doar 24 de ani, legendarul Cătălin Hîldan își lua „adio” de la sportul rege și de la această lume. Se întâmpla în 2000, când „Unicul căpitan” de la Dinamo era pe teren, juca împotriva celor de la Șantierului Naval Oltenia. Inima sa a încetat, brusc, să mai bată. Nici până astăzi nu se știe de ce. Cert este, în schimb, că și el jucase la formațiunea din Târgoviște, în 1996.

În lista de fotbaliști care au devenit îngeri se numără și Cezar Dinu. Avea 27 de ani în 2003, când a făcut accident de mașină, a stat o lună în comă, apoi a făcut infarct și a murit. Fusese mijlocaș la Chindia Târgoviște în 1996. Coleg îi fusese și Mihai Baicu, care a trecut la cele sfinte la 33 de ani. Fusese atacant. Cauza decesului: stop cardiorespirator.
Printre jucătorii care s-au stins prea devreme se numără și:
Ștefan Vrăbioru, care a murit la 23 de ani, în 199, în una unei hemoragii de pe teren;
Cristi Neamțu, a murit la 22 de ani, după ce s-a lovit la cap;
Mario Bugeanu, care a decedat la 23 de ani, în urma unei intoxicații cu gaze.