Penalty-ul acordat FCSB în partida cu UTA Arad, încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 1-0, a generat dezbateri aprinse în rândul specialiștilor. Decizia arbitrului central, influențată de analiza VAR, a împărțit opiniile analiștilor și foștilor fotbaliști. În prim-plan au fost Basarab Panduru și Marius Baciu, care au avut păreri opuse cu privire la faza în care Dussaut l-a faultat pe Musi.
Marius Baciu: „E penalty clar”
Fostul stelist Marius Baciu a susținut că decizia arbitrului a fost corectă, considerând că intervenția prin alunecare a lui Dussaut a avut un impact suficient asupra adversarului.
„O intrare întârziată, zic că sunt circumstanțe de penalty. Mingea e în joc. Într-adevăr, nu-l atinge în prima fază, dar există contact între cei doi după ce pleacă mingea. Nu e un penalty grosolan, dar se poate da”, a declarat Marius Baciu, pentru primasport.ro.
Basarab Panduru: „A fost o greșeală de arbitraj”
De cealaltă parte, Basarab Panduru a fost de neînduplecat. Fostul fotbalist a criticat în termeni duri atât decizia arbitrului, cât și implicarea VAR, susținând că nu a existat un contact suficient pentru a acorda penalty.
„Mă uit la piciorul drept [al lui Dussaut]. Se duce fără să facă nimic. Vine stângul, nu-l ia nici cu stângul. Apoi Musi pune piciorul și aici… parcă este ceva, dar cred că nu este penalty.
Ce face greșit apărătorul aici? Ce ar fi putut să facă? Să nu bage alunecare. Dar bagă. Ce face greșit când o bagă? Aici am putea spune că Musi a fost șmecher, că a pus ulterior piciorul pe direcția alunecării lui Dussaut, care a venit și l-a luat cu totul.
Din momentul ăsta, la orice jucător care bagă alunecare în momentul în care un adversar trage la poartă și se produce un contact, chiar dacă fără fel de intenție, este deja penalty. Din momentul ăsta, nu trebuie să mai bagi alunecare! Dacă mai bagi, poți greși și să comiți lovitură de la 11 metri. Cu asta schimbi regula fotbalului. Nu mai poți băga alunecare în careu!”, a explicat Panduru, conform sursei citate.