Miercuri, 8 ianuarie, Barcelona a învins-o pe Athletic Bilbao, scor 2-0, în prima semifinală a Supercupei Spaniei. Astfel, „extratereștrii” de sub comanda lui Hansi Flick au obținut biletele pentru ultimul act al competiției. A doua semifinală este cea dintre Real Madrid și Mallorca și se va desfășura joi, 9 ianuarie, de la ora 21:00.
Barcelona s-a calificat în finala Supercupei Spaniei și poate avea parte de un derby colosal cu Real Madrid
Catalanii au început foarte bine partida cu Athletic Bilbao. Primul semnal de alarmă la poarta bascilor a fost tras după doar 4 minute de joc, prin Raphinha.
Nu a mai trecut mult timp până când s-a consemnat și deblocarea tabelei de marcaj. Gavi, dintr-o centrare venită de la Balde, a punctat în minutul 17. Rezultatul la intrarea la vestiare putea fi 1-1, dacă Inaki Williams ar fi izbutit să materializeze ocazia avută în prelungirile actului de debut.
Partea secundă a adus desprinderea Barcelonei. În minutul 52, puștiul-minune Lamine Yamal a înscris din pasa lui Gavi, care și-a trecut astfel în cont și un assist.
După cum era de așteptat, Athletic Bilbao s-a aruncat în atac în speranța că va salva soarta calificării în finala Supercupei Spaniei. Elevii lui Ernesto Valverde au înscris două goluri, în minutele 82, respectiv 86. De Marcos și Inaki Williams l-au învins pe Wojciech Szczesny, înlocuitorul lui Inaki Pena, însă fără noroc. Motivul? Reușitele acestora au fost anulate.
Astfel, Barcelona a bifat accederea în ultima fază a acestei ediții a Supercupei Spaniei. Marea rivală Real Madrid pornește cu prima șansă contra celor de la Mallorca, în a doua semifinală. Rămâne de văzut dacă super-fotbaliștii reputatului antrenor italian Carlo Ancelotti își vor respecta statutul de favoriți, în perspectiva unui nou meci uriaș cu formația catalană.
În campionat, „galacticii” conduc ostilitățile, cu 43 de puncte acumulate după 19 meciuri. Barcelona se află pe a treia treaptă a podiumului, cu 5 puncte în minus, iar pe locul secund este Atletico Madrid, cu 41 de puncte adunate, dar și cu o partidă mai puțin.
Echipele de start pe care au mizat Ernesto Valverde și Hansi Flick la Jeddah, în Arabia Saudită:
Athletic Bilbao (4-2-3-1): Simon – Lekue, Vivian, Paredes, Berchiche – Prados Diaz, Jauregizar – I. Williams, Gomez, Berenguer – Guruzeta
Rezerve: Agirrezabala, Alvarez, Boiro, de Marcos, Djalo, Herrera, Nunez, Ruiz de Galarreta, Serrano, Vesga, N. Williams
Antrenor: Ernesto Valverde
Barcelona (4-2-3-1): Szczesny – Kounde, Cubarsi, Martinez, Balde – Casado, Pedri – Yamal, Gavi, Raphinha – Lewandowski
Rezerve: Astralaga, Araujo, de Jong, Fernandez, Fort, Garcia, Lopez, Martin, Pena, Torre, Torres
Antrenor: Hansi Flick
CITEȘTE ȘI: Hansi Flick primește o veste excelentă! Barcelona îi poate folosi provizoriu pe Dani Olmo și Pau Victor