Baba Alhassan a marcat un gol spectaculos în poarta lui Dinamo, cu un super-şut la vinclu, apoi a avut un mesaj special pentru musulmanii din întreaga lume

FCSB a câştigat, 2-1, derby-ul cu Dinamo, datorită golului spectaculos marcat de Baba Alhassan (25 de ani) în minutul 85. Ghanezul roş-albaştrilor a avut un mesaj special pentru musulmani, la finalul Ramadanului.

În urma rezultatului de pe Arena Naţională, FCSB a egalat liderul Universitatea Craiva la puncte. Dinamo e pe locul 4 în play-off, deocamdată, până la meciul U Cluj – CFR Cluj, de luni seară.

Baba Alhassan, urare pentru musulmani

Mijlocașul campioanei a explicat şi de ce ales să şuteze la poartă, la faza golului.

Aș vrea să le transmit Eid Mubarak tuturor musulmanilor din lume. Împotriva lui Dinamo e frumos să marchezi, ai încredere mare când marchezi cu echipe bune.

Dar golul a fost ceva deosebit. Nu era o opțiune să pasez, deci am zis că trebuie să trag. Toate meciurile din play-off sunt grele.

Ați văzut ce greu a fost cu Dinamo. Dinamo a avut mulți fani. Când joacă acasă se simte presiunea lor. Și noi avem avantaj mare când jucăm cu fanii noștri în tribune. Mi-au zis colegii să arăt tricoul suporterilor după gol”, a declarat Baba Alhassan.

„Eid Mubarak” este un termen arab care înseamnă „Sărbătoare Binecuvântată”. Termenul este folosit de musulmanii din întreaga lume. Musulmanii internaționali îl folosesc ca un salut la sărbătoare.

Becali a presimţit golul

Golul decisiv din derby-ul de pe Arena Naţională i-a aparținut lui Baba Alhassan, care a marcat cu un șut splendid de la distanță, în minutul 85. Gigi Becali a dezvăluit că a presimţit că ghanezul va marca.

Parcă niciodată nu mi s-a întâmplat la fotbal ca să văd golul înainte de a șuta jucătorul. Parcă vedeam de dinainte că va da la poartă și va da gol.

Când a primit pasa, deja vedeam mișcările lui, simțeam că va face o fentă și va da. El dă la poartă, numai că nu are direcție de obicei. Acum i-a ieșit”, a declarat patronul FCSB.

Dinamo – FCSB 1-2. Echipele de start:

Dinamo: Roșca – Sivis, Mărginean, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Selmani, Perica, Politic
Rezerve: Golubovic, Stoian, Pașcalău, Milanov, Abdallah, Soare, Patriche, Rotund, A. Cristea, Rodriguez, C. Costin, A. Pop
Absenți: Boateng (accidentat)
Antrenor: Zeljko Kopic

FCSB: Târnovanu – Crețu, M.Popescu, Ngezana, Radunovic – Cisotti, Chiricheș – Miculescu, Băluță, Gheorghiță – Bîrligea
Rezerve: Zima, Udrea, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Toma, Cercel, Musi, Gele, Alhassan
Absenți: Tănase, Olaru, Dawa, Șut (accidentați), Oct. Popescu, Pantea (nerefăcuți)
Antrenor: Elias Charalambous

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare