Ave, Pirlo!

939
0
Share:
pirlo

Pirlo, în lacrimi după ce a pierdut sâmbătă seara finala Ligii Campionilor, 1-3 cu Barcelona

Lacrimlie lui Pirlo sunt lacrimile unui om care a suferit, s-a bucurat, a pătimit şi a iubit, a muncit şi s-a realizat în fotbal. Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai planetei din ultimii 20 de ani iese din scena fotbalului european cu o finală de Liga Campionilor, în care, chiar dacă nu a strălucit, a dat tot ce a avut el mai bun la 36 de ani împliniţi pe 19 mai.

Când spui Pirlo, spui campion mondial, câştigător al Ligii Campionilor, al Supercupei Europei şi al Campionatului Mondial al Cluburilor, al Serie A şi al Cupei Italiei, spui fotbal la cel mai înalt nivel, fotbal jucat cu sufletul, cu inima şi cu toată energia pe care a avut-o la dispoziţie. Când spui Pirlo, spui fotbal jucat cu mintea, spui execuţii incredibile, şuturi calculate cu precizie de milimetri, pase ireale, goluri miraculoase, recuperări fantastice, atac şi apărare, spui “fotbalistul complet”.

Dar când spui Pirlo, mai spui ceva, spui Pirlo-omul, caracterul, fotbalistul care poate fi aplaudat de un stadion plin al rivalilor, spui fair-play, bun simţ, spirit de luptă şi de echipă.

Pentru toate cele de mai sus trebuie să-l iubim pe Pirlo şi să-l respectăm la rândul nostru, aşa cum ne-a respectat el, aşa cum a respectat fotbalul, meseria pe care o face, adversarii, colegii, arbitri.

Să ne ridicăm toţi în picioare pentru marele Pirlo şi să apaludăm un mare om şi un mare fotbalist.

Iar dacă vreţi să fiţi într-adevăr fotbalişti, dragi copii, urmaţi exemplul lui Pirlo şi veţi înţelege mai târziu de ce plânge un mare jucător la 36 de ani, la sfârşitul unei finale de Liga Campionilor.

 

Florin Caramavrov

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER