Avalanșă de personalități pe Arena Națională! Dan Șucu, Laura Vicol sau Cristian Popescu-Piedone, prezenți la România – Bosnia

Duelul dintre România și Bosnia a generat un interes uriaș, iar fanii au umplut Arena Națională la ora meciului.

Personalități importante în tribune

Așa cum era de așteptat, în tribunele Arenei Naționale au fost prezente și personaje importante din România. Laura Vicol, Dan Șucu, Cristian Popescu-Piedone sau Zeljko Kopci au fost surprinși pe camera de filmat în timp ce priveau meciul cu Bosnia.

Peste 50.000 de oameni au fost în tribune pe Arena Națională, iar stadionul s-a cutremurat în momentul intonării imnului României. Naționala lui Mircea Lucescu nu a început însă foarte bine meciul, iar Bosnia a deschis scorul repede, în minutul 15.

Mircea Lucescu a surprins cu titularizarea lui Mihai Popescu

Sosit în vara anului 2024 la FCSB, de la Farul, Mihai Popescu a atins apogeul carierei sale la campioana României. Drept dovadă, fundașul central a fost titularizat de Mircea Lucescu în meciul cu Bosnia, alături de Florin Tănase, o altă noutate a actualului selecționer.

Mircea Lucescu a explicat cum a gândit aceste schimbări și a continuat să o numească Steaua pe FCSB, chiar dacă a fost dat în judecată de formația din Liga 2.

Popescu a făcut o treabă bună cu Steaua (n.r: FCSB) în toată această perioadă în Europa, Burcă e un jucător stabil la această echipă, dă încredere. Nu cred că era o surpriză în ceea ce priveşte alegerea fundaşilor centrali.

Tănase a evoluat foarte bine în ultimul timp cu Steaua (n.r: FCSB), şi-a câştigat meritul de a fi la prima echipă. Sunt convins că şi el trebuie să intre în spiritul acestei echipe şi modul de comportament al jucătorilor, aşa cum au arătat până în momentul de faţă”, a spus Mircea Lucescu, potrivit as.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare