Aureliu Preda, emoții uriașe înainte de meciul din Bănie! Fostul fotbalist al Craiovei a dat startul partidei cu FCSB!

Aureliu Preda, fost jucător al trupei din Craiova, a avut onoarea de a da lovitura de începere pe „Ion Oblemenco”, în derby-ul de cinci stele dintre Universitatea și FCSB.

Partida a început la ora 21:00 și poate fi urmărită LIVE TEXT pe sportpesurse.ro.

Aureliu Preda, în lacrimi pe „Ion Oblemenco”!

Cunoscutul fotbalist din perioada anilor ‘60 s-a simțit extrem de onorat de gestul conducerii grupării din Bănie. De asemenea, Aureliu Preda a acordat și o declarație înaintea startului derby-ului cu FCSB, din runda cu numărul opt a play-off-ului SuperLigii.

Acesta a ajuns la vârsta de 92 de ani, menținând o formă fizică de invidiat. Aureliu Preda nu și-a putut stăpâni emoțiile și i-a înduioșat pe suporterii prezenți la stadion, întrucât a început să plângă.

„Mă simt bine deocamdată, atât timp cât mă plimb și înțeleg ce spuneți dumneavoastră, sunt în toate facultățile mintale, la zi. E bine, deocamdată, cu toate că am 92 de ani. Sunt emoții foarte mari.. Scuzați-mă (n.r. – a început să plângă).

Nu am mai jucat de mult, bine, că sunt și treburi pe care le văd când vin la meciuri. Eu fiind și antrenor, nu mi se pare bine să joci cu mingea la tine în poartă, în loc să te duci spre adversar, o dai la portar… Când e acolo faza, de la centrul terenului, să meargă să…

Am emoții mari. Am primit jucătorii fiecare câte ceva (n.r. – anii 60), ne-am dus la mare timp de câteva zile cadou. Fiecare avea câte o pereche de pantofi. Erau ghete stil pantof, sunt bune, copiii mei spun ‘Nu sunt bune, trebuie să dai cu piciorul’. Să fii pregătit, să fii sportiv, nu e așa ușor“, a spus Aureliu Preda.

Echipe de start pentru derby-ul din Bănie:

Universitatea Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Zajkov, Silva, Bancu – A. Crețu, Mekvabishvili – Danciu, Houri, A. Ivan – Markovic
Rezerve: Lazar, Vlădoiu, Soiri, Badelj, Ndong, Mateiu, Cîmpanu, D. Barbu, Bana, Mitriță, Blesa
Absenți: Maldonado, Screciu (accidentați)
Antrenor: Costel Gâlcă

FCSB: Târnovanu – Antwi, Lixandru, Dawa, Ov. Popescu – Alhassan, Șut, Olaru – Băluță, D. Miculescu, Oct. Popescu
Rezerve: Udrea, Vlad, Crețu, Panțăru, Haruț, Pandele, Chiricheș, Toma, Radaslavescu, David Popa
Absenți: Pantea, Coman, L. Phelipe (accidentați)
Antrenor: Elias Charalambous

Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova
Arbitru: Rareș Vidican / Asistenți: Mihai Marica și Imre-Laszlo Bucsi
Arbitru VAR: Marcel Bîrsan / Arbitru AVAR: Cosmin Vatamanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare