Au început negocierile! Clubul care s-a decis să-l transfere pe Horațiu Moldovan de la Atletico Madrid

Horațiu Moldovan (26 de ani) are șanse minime să mai continue la Atletico Madrid din această vară, asta după ce a anunțat public faptul că este nemulțumit de statutul său la echipă.

Rayo Vallecano a început negocierile pentru Horațiu Moldovan

Moldovan a ajuns la începutul anului de la Rapid, însă nu a apucat să joace vreun meci pentru Atletico Madrid. Acest lucru nu i-a picat deloc bine portarului, care i-a anunțat pe cei din club că vrea să-și continue cariera la altă formație.

Pe urmele lui Horațiu Moldovan s-au aflat mai multe formații, însă cea mai interesată pare că este Rayo Vallecano. Clubul la care este legitimat și Andrei Rațiu a început negocierile cu Atletico Madrid și se așteaptă ca cele două formații să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește transferul.

Horațiu Moldovan, dorit și de Real Valladolid

Despre Moldovan s-a scris că este dorit de mai multe formații din Europa, una dintre ele fiind Real Valladolid. Clubul spaniol are însă o altă strategie în privința fotbalistului român, astfel că transferul ar putea să pice în această vară.

Spaniolii anunță că Rayo Vallecano își dorește un împrumut al lui Horațiu Moldovan, în timp ce Atletico Madrid vrea să-l cedeze definitiv pe portarul român, pentru a obține un profit de pe urma acestuia. Adus pentru 800.000 de euro de la Rapid în ianuarie 2024, goalkeeper-ul este evaluat la 2.5 milioane de euro în momentul de față de oficialii formației de pe Wanda Metropolitano.

Unul dintre portarii pe care Real Valladolid îi are pe agendă este Horațiu Moldovan, care joacă la Atlético de Madrid și care sugerează că va pleca în această vară. Problema cu care se confruntă Real Valladolid este că îl dorește sub formă de împrumut, în timp ce clubul madrilen preferă un transfer definitiv„, au scris spaniolii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare