„Au distrus tot”! Dan Șucu, dezlănțuit la adresa foștilor șefi de la Rapid!

Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a răspuns unor întrebări primite din partea fanilor clubului alb-vișiniu, într-un clip video postat pe contul de YouTube al giuleștenilor.

Printre altele, omul de afaceri a discutat despre persoanele din exteriorul echipei cu care se angajează în dialoguri cu privire la viața Rapidului. De asemenea, a vorbit și despre opiniile care circulă în spațiul public în legătură cu gruparea bucureșteană.

Dan Șucu, atac fără precedent: i-a luat la țintă pe Dinu Gheorghe și Constantin Zotta, foști oficiali la Rapid

Acționarul majoritar nu s-a putut abține. A transmis destul de clar că nu are o problemă în ceea ce privește ascultarea unor sfaturi, atâta vreme cât acestea vin din partea unor oameni care au contribuit în sens pozitiv la buna dezvoltare a Rapidului, precum Mircea Lucescu. Dinu Gheorghe și Constantin Zotta, conducători în Giulești în perioada în care George Copos era patron, au fost făcuți praf de Dan Șucu. Nu sunt singurii vizați de Dan Șucu, care i-a inclus în retorica sa și pe alții, fără să ofere însă nume.

Afaceristul i-a criticat în termeni duri, acuzându-i de faptul că „au distrus Rapidul”, acum oferind sfaturi în presă cu privire la rezolvarea problemelor de pe lista bucureștenilor.

„M-am consultat cu Mircea Lucescu și chiar a fost o plăcere să discut cu dânsul. Îmi place să ascult oameni care au construit ceva, nu care au distrus. Găsesc în spațiul public oameni precum Dinu Gheorghe sau Constantin Zotta, care au distrus Rapidul, iar acum vin să ne învețe pe noi ce să facem și cum să rezolvăm orice problemă.

Nenorocirile create de dânșii ne-au costat peste 3 milioane de euro în ultimii doi ani. Nu se poate să mergem în această direcție. Trebuie să fim atenți cu cine ne consultăm. Ne consultăm cu un om care a construit sau cu unul care a distrus?

Și mai sunt și alții care au distrus tot ce au atins. Au furat, au delapidat, au ajuns la pușcărie, iar acum vin să ne învețe. E fără sens”, a declarat Dan Șucu, potrivit canalului de YouTube al Rapidului.

Dan Șucu a spus din nou că Marius Șumudică rămâne pe postul de antrenor

Oficialul din Giulești a transmis cu această ocazie câteva lucruri despre Marius Șumudică. Dan Șucu s-a exprimat destul de clar: tehnicianul beneficiază în continuare de credit din partea conducerii, chiar dacă forma sportivă a Rapidului lasă de dorit.

„Marius Șumudică este antrenorul Rapidului în acest sezon. Cel puțin! Aș vrea să pot să dau din încrederea mea tuturor rapidiștilor, sunt absolut încrezător că vom rezolva orice problemă”, a adăugat Dan Șucu.

Rapid a acumulat doar 13 puncte, fiind fără succes în fața propriilor fani în actuala stagiune. Ocupă locul 12 în clasament, după 12 etape scurse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare