Răzvan Lucescu se află în această perioadă din nou în centrul unui scandal monstru în Grecia, tot din cauza unui meci dintre echipa sa PAOK și marea rivală din Atena, AEK.
Răzvan Lucescu a acuzat din nou arbitrajul după un meci AEK Atena – PAOK Salonic
Pe data de 18 decembrie, în capitala Greciei s-a disputat între cele două formații prima manșă din sferturile de finală ale actualei ediții de Cupa Greciei, iar AEK s-a impus cu scorul de 1-0.
La final, antrenorul român în vârstă de 55 de ani a contestat din nou în termeni foarte duri arbitrajul, așa cum a făcut-o de mai multe ori de-a lungul timpului după marile derby-uri, în special după cele cu Panathinaikos și AEK Atena.
„Nu este ușor să joci în șase zile cu Ferencvaros, Panetolikos și AEK, în condițiile în care AEK nici nu joacă în Europa. M-am simțit ca într-o arenă de wrestling. Modul în care se arbitrează aici nu e în regulă.
La cel mai mic contact al nostru se dă fault, iar în favoarea noastră se dau foarte puține. A fost un fault clar după manevra de wrestling a lui Pineda, care l-a doborât pe Sastre, la faza golului marcat de ei. La fel s-a întâmplat și la faza care a dus la eliminarea lui Lovren.
Câteodată te mai enervezi, nu vreau să deranjez pe nimeni. Vorbesc lucruri concrete, ne luptăm împotriva sistemului. Încercăm să supraviețuim și să mergem înainte, dar ce văd în fotbalul din Grecia e o rușine. Un sistem care protejează echipele din Atena și le atacă pe celelalte”, a spus atunci fostul selecționer al României.
Lucrurile au mers însă și la nivelul următor de această dată
Ulterior, la scurt timp după conferința de presă, mai exact la aproximativ 10 minute după miezul nopții, în momentul în care autocarul lui PAOK se pregătea să părăsească parcarea stadionului OPAP Arena din Atena, un fan al lui AEK și cei doi fii ai săi au ajuns în parcarea subterană și au început să îi provoace pe cei din delegația echipei din Salonic.
Concret, bărbatul a arătat tricoul echipei sale din 2018, atunci când aceasta a câștigat la „masa verde”, după un mega-scandal, titlul de campioană a Greciei, iar la PAOK antrenor era tot Răzvan Lucescu. De asemenea, respectivul a făcut și câteva gesturi din mâini la adresa „vulturilor”.
În acel moment, deși autocarul se pusese în mișcare deja, câțiva oameni din autocar, inclusiv tehnicianul român, nu au mai rezistat și au coborât în mare grabă pentru a-l înfrunta pe acel suporter al lui AEK, fiind atât de grăbiți încât chiar au fost pe punctul de a cădea și de a se călca în picioare unul pe celălalt.
Au apărut imaginile care îl incriminează pe antrenorul român
Când în sfârșit au reușit să coboare, au mers „glonț” în direcția celor trei, iar această reacție a lor l-a determinat pe individul respectiv să fugă și să îi lase pe copiii săi pe loc.
Fiul lui Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai vehemenți, iar în momentul în care a ajuns în dreptul celor doi tineri a părut chiar că a încercat să pună mâinile pe unul dintre ei.
În cele din urmă, angajații firmei de pază contractate pentru a asigura liniștea la meciurile lui AEK de pe teren propriu au intervenit și au reușit să îi despartă într-un final pe „combatanți”.
Aceste imagini au fost surprinse, după cum se poate observa, de către camerele de supraveghere montate în acea zonă a parcării subterane de la stadionul lui AEK.
În primă fază, s-a speculat că oficialii lui PAOK au încercat să ascundă acest clip video, dar până la urmă el a „ieșit la lumină”. Ulterior, pe data de 23 decembrie, imaginile au ajuns pe masa Comisiei de Disciplină din cadrul Federației de Fotbal din Grecia, întrunită într-o ședință.
Răzvan Lucescu riscă acum o nouă suspendare foarte drastică
Apoi, a fost demarată o anchetă purtată de către o comisie care încearcă să combată violența în Grecia și despre care se spune că ar fi independentă, iar cei de la PAOK au fost deja amendați cu suma de 50.000 de euro.
În plus, urmează ca și comportamentul lui Răzvan Lucescu să fie analizat în mod particular, iar antrenorul român riscă o nouă suspendare foarte drastică.
Reamintim că în toamna acestui an, tot după un meci AEK – PAOK, românul a primit o suspendare de 23 de zile după ce a fost implicat chiar pe gazon la o încăierare generală între delegațiile celor două rivale, la scurt timp după fluierul de final de joc.
Returul dintre PAOK Salonic și AEK Atena din sferturile de finală ale Cupei Greciei a fost programat să se dispute pe stadionul „Toumba” pe data de 9 ianuarie și este de așteptat în principiu să existe din nou tensiuni de acest gen.