Cristi Chivu, antrenorul român de 44 de ani, a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare în sezonul 2024/2025 de Serie A. „Cruciații” au izbutit un succes fenomenal în ultima etapă de campionat, scor 3-2 cu Atalanta, chiar la Bergamo. Parma a fost condusă la două goluri diferență!
După performanța bifată de fostul fundaș central pe banca formației de pe „Ennio Tardini”, granzii din Italia au început să pună ochii pe elevii acestuia. Internazionale Milano, clubul alături de care Cristi Chivu a cucerit trofeul UEFA Champions League ca jucător, vrea un atacant de la Parma. Suma cerută de „cruciați”? 20.000.000 de euro.
Ange-Yoan Bonny, de sub comanda lui Cristi Chivu, la Inter?
Conform tuttomercatoweb.com, directorul sportiv al nerazzurrilor a fost prezent pe arena bergamascilor, la partida dintre Atalanta și Parma. El a avut misiunea de a-l urmări pe Ange-Yoan Bonny, vârful de 21 de ani al lui Cristi Chivu.
Inter a făcut o prioritate din aducerea unui atacant, iar francezul Parmei pare potrivit pentru fosta campioană a Italiei, finalista ediției 2024/2025 de UEFA Champions League.
Între oficialii celor două cluburi există o relație destul de strânsă. Astfel, rezolvarea transferului ar putea fi accelerată. Cert este că prețul de pornire în această poveste este de 20.000.000 de euro, potrivit sursei citate anterior.
Ange-Yoan Bonny a adunat 38 de meciuri în tricoul Parmei în sezonul recent încheiat. Dintre aceste partide, 37 au fost în campionat, iar una în Cupa Italiei. Fotbalistul cu profil ofensiv din Hexagon a marcat șase goluri. De asemenea, Bonny și-a trecut în cont patru pase decisive furnizate.
Cota lui de piață este de 20.000.000 de euro, informează Transfermarkt, exact cât suma cerută de Parma pentru realizarea transferului jucătorului la Inter. Bonny a venit pe „Ennio Tardini” în 2021, din țara natală, de la formația secundă a lui Chateauroux. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în legătură cu mutarea francezului.
Dacă Bonny poate merge la Inter, faptul că antrenorul român al Parmei rămâne reprezintă o certitudine
După 3-2 cu Atalanta, Cristi Chivu a oferit o declarație. El a vorbit despre viitor, lăsând să se înțeleagă un lucru important: rămâne alături de Parma, echipa care i-a oferit prima experiență ca antrenor la nivel de seniori.
„Niciodată nu am pus viitorul la îndoială, face parte din alegerile clubului, dau mereu tot ce am, iar timpul pe care îl dedic acestei echipe este important. Eu și staff-ul meu am acceptat provocarea, dar am avut totul.
Am încercat mereu să transmitem lucrurile importante, există valori pe care trebuie să le transmitem, ne-am conformat imediat asupra punctelor forte și a celor slabe.
Nu mă gândesc în alte locuri. Sunt recunoscător pentru încrederea care mi-a fost acordată. Nu uit asta din punct de vedere uman. Cei care mă cunosc știu că sunt fericit aici. Am văzut un vestiar fericit și toți fanii. Am avut probleme, toată lumea s-a pus la dispoziție, sunt fericit că am văzut o reacție”, a afirmat Cristi Chivu.