Sign in / Join

Atacantul Karim Benzema (Real Madrid) şi-a fracturat un deget în meciul cu Betis Sevilla

10
0
Share:

Atacantul Karim Benzema şi-a fracturat un deget, duminică, în meciul pe care echipa lui, Real Madrid, l-a câştigat, cu scorul de 2-1, în deplasare, cu Betis Sevilla, în etapa a XIX a campionatului spaniol, relatează News.ro.

Francezul s-a accidentat la degetul mic al mâinii drepte şi a fost schimbat la pauză, cu Cristo Gonzalez.

“Din fericire, este o accidentare la mână, vreau să cred că va putea fi pe teren la următorul meci, dar va conta ce spun medicii”, a declarat Solari, după partida de la Sevilla.

Benzema se înscrie pe o listă lungă de jucători cu probleme medicale în lotul Realului, pe care se mai află, printre alţii, Marco Asensio, Gareth Bale, Thibaut Courtois, Toni Kroos şi Marcos Llorente.

După victoria de duminică, madrilenii au urcat pe locul 4 şi au egalat FC Sevilla în clasament, la jumătatea campionatului. Ambele echipe au acumulat câte 33 de puncte, dar andaluzii, care au pierdut, tot duminică, la Bilbao, cu Athletic, scor 0-2, sunt pe locul 3, cu golavareaj superior. Lider este FC Barcelona, cu 43 de puncte, iar pe locul 2 se situează Atletico Madrid, cu 38 de puncte.

Citește și: Tenismenul Rafael Nadal l-a învins cu scorul de 6-4, 6-3, 7-5, pe australianul James Duckworth, după o absenţă de patru luni

Real Madrid va evolua, sâmbătă, pe teren propriu, cu FC Sevilla, în etapa a XX-a, prima a returului.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER