Apare un nou stadion modern în România! Echipa va fi nevoită să se mute pe o altă arenă: „Ar putea să fie demolat”

Fotbalul românesc își continuă procesul de dezvoltare, iar autoritățile unui oraș din țară se pregătesc de construirea unui nou stadion.

Slatina se pregătește de contruirea unui stadion modern! Costul: aproape 80 de milioane de euro

După modernizarea unor stadioane precum Ghencea, Rapid, Arad, Craiova sau Târgu-Jiu, o nouă arenă ar urma să apară în fotbalul românesc. Slatina, echipă aflată în Liga 2, așteaptă construirea unei noi „case”, care va avea o capacitate de 10.670 de locuri, nocturnă și pistă de atletism.

397.114.260 lei, cu TVA, ar urma să coste noua construcție, aproximativ 80 de milioane de euro.

Durata lucrărilor ar urma să fie de 30 de luni, timp în care formația din Slatina va trebui să evolueze pe o altă arenă, lucru care nu i-a picat tocmai bine antrenorului Daniel Oprescu.

”Să vedem ce se va întâmpla, pentru că, din informaţiile mele, stadionul ar putea să fie demolat. Să vedem unde vom juca. Eu o spun încă o dată: noi am vrea să jucăm la Slatina. Echipa, în primul rând, este finanțată de Primăria Slatina şi mi s-ar părea normal ca să se facă eforturi, din partea tuturor, ca să jucăm la Slatina.

Nu e normal ca slătinenii să fie privaţi de a vedea echipa la lucru. Acum, rămâne să vedem. În Slatina este o singură variantă, baza Metalurgistul. Să vedem… Sunt lucruri care nu ţin de noi. Dacă nu, avem şi variantă de rezervă, dar n-aş vrea să o pronunţ decât după ce se vor finaliza discuţiile, pentru că dacă se începe demolarea stadionului va trebui găsită o soluţie”, a precizat Daniel Oprescu, potrivit NewsFlux.

În prezent, CSM Slatina ocupă locul 4 din 7 echipe în grupa B din play-out-ul Ligii 2.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare