Tottenham a remizat pe teren propriu cu AS Roma, scor 2-2, într-un meci spectaculos din etapa a cincea a grupelor Europa League. Deşi plini de încredere după victoria categorică împotriva lui Manchester City, scor 4-0, jucătorii lui Spurs nu au reuşit să obţină cele trei puncte.
Tottenham a condus de două ori, prin golurile lui Kulusevski şi Richarlison, însă echipa italiană a egalat în prelungiri prin Mats Hummels, în minutul 90+2.
Postecoglou: „Am ratat ocazii decisive”
Ange Postecoglou s-a declarat dezamăgit de rezultatul final, considerând că Tottenham ar fi trebuit să închidă meciul mai devreme. Australianul a criticat lipsa de eficienţă a atacanţilor săi, care au ratat numeroase şanse de gol.
„E frustrant, mai ales că ei au marcat atât de târziu. A fost un meci bun, probabil că noi trebuia să îl închidem mai devreme, dar am ratat câteva ocazii mari. La 2-1 i-am ţinut în joc, aşa că e dezamăgitor.
Ne-a lipsit calmul în faţa porţii. Am lovit bara de trei ori şi am avut câteva mingi scoase de pe linia porţii. A fost genul acela de meci. Dacă marcam al treilea gol, partida se încheia, dar i-am ţinut în joc”, a declarat Ange Postecoglou, potrivit express.co.uk.
Radu Drăguşin, titular din nou
În ciuda rezultatului, prestaţia lui Radu Drăguşin a atras din nou atenţia. Românul a fost titular, repetând evoluţia solidă din victoria cu Manchester City.
Tottenham ocupă locul 9 în grupa principală din Europa League, cu 10 puncte, la egalitate cu FCSB, Ajax, Lyon şi Rangers. Următorul meci pentru echipa londoneză va fi împotriva lui Rangers.