Gigi Becali, patronul de la FCSB, a spus anterior intrării în noul an că a mai pus ochii pe un jucător de la Oțelul, înainte de a-l aduce pe Juri Cisotti. Latifundiarul și-a exprimat admirația față de Miguel Silva, fundașul stânga în vârstă de 29 de ani al trupei de la malul Dunării. „Oțelarii” trec în prezent prin clipe extrem de grele din cauza problemelor financiare.
Ovidiu Burcă l-a liniștit pe Gigi Becali. Miguel Silva nu se desparte de Oțelul Galați
Cotat la 400.000 de euro de site-urile de specialitate, Miguel Silva nu a fost văzut de către omul de afaceri drept un potențial înlocuitor al muntenegreanului Risto Radunovic. Totuși, din discursul lui Gigi Becali s-a putut desprinde ideea că nu ar refuza venirea portughezului.
Acum, Ovidiu Burcă, cel care a preluat postul de antrenor al gălățenilor după plecarea lui Dorinel Munteanu, a venit cu un răspuns în acest context pentru șeful campioanei României. Tehnicianul a transmis că nu se mai pune problema unor despărțiri în cadrul clubului Oțelul. Practic, Silva, cu 11 meciuri bifate în acest sezon, nu poate merge la FCSB. Cel puțin nu în această iarnă.
„În momentul ăsta nu mai pleacă niciun jucător. Căutăm să îmbunătățim lotul”, a comunicat Ovidiu Burcă, citat de digisport.ro
Juri Cisotti, „oțelarul” transferat de FCSB în această fereastră de mercato, a jucat în primul amical susținut în Antalya
Italianul Juri Cisotti, ex-coechipierul lui Miguel Silva, s-a aflat pe gazon pe durata partidei cu Hamburg, câștigată de FCSB la limită, scor 2-1. Mijlocașul a purtat banderola de căpitan preț de aproximativ 20 de minute, iar evoluția sa a fost apreciată de coechipierul Florin Tănase.
Juri Cisotti a bifat 17 meciuri la Oțelul în acest sezon de SuperLiga, înaintea transferului la FCSB. A marcat de trei ori și și-a trecut în cont și 2 pase decisive. În prezent, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com, cota sa de piață este de 750.000 de euro.
Transferul lui Cisotti nu a fost singurul parafat în această iarnă de către Gigi Becali. Roș-albaștrii l-au legitimat și pe Lukas Zima. Portarul ceh în vârstă de 31 de ani și-a sărbătorit ziua de naștere în cantonament.
Lukas Zima a apărat poarta Petrolului de 20 de ori în actuala stagiune de SuperLiga. A încasat 20 de goluri și nu s-a văzut nevoit să scoată balonul din plasă în 8 rânduri. Cota de piață a goalkeeper-ului ceh? Potrivit Transfermarkt, este 1.000.000 de euro.