Andrei Rațiu a trăit-o și pe asta în Spania! Jucătorii lui Rayo Vallecano au fost prădați de hoți! E ciudat ce au decis să fure nelegiuiții

Fundașul dreapta Andrei Rațiu s-a aflat recent în mijlocul unei situații teribile în Spania, el fiind legitimat la Rayo Vallecano, în La Liga. Vineri, gruparea iberică a învins Getafe, scor 1-0. În dimineața zilei de luni, jucătorii de la Rayo aveau programat un antrenament în vederea pregătirii meciului cu Las Palmas. Sesiunea a fost suspendată, întrucât hoții au dat buzna în vestiarul echipei.

Andrei Rațiu și coechipierii lui au rămas fără ghete

Ajunși la baza sportivă, fotbaliștii s-au văzut nevoiți să plece din complex după mai puțin de o oră. Aceștia nu au putut ieși pe teren pentru a se antrena, deoarece hoții au pătruns în vestiar și le-au furat ghetele.

Potrivit presei din Spania, au dispărut în jur de 60 de perechi de ghete. Astfel, jucătorii au plecat spre casele lor. După cum era de așteptat să se întâmple, la baza sportivă a lui Rayo au sosit polițiștii după teribila întâmplare petrecută. Totuși, ei au venit la mai bine de trei ore de la incident, conform Union Rayo. De asemenea, președintele clubului și-a făcut apariția.

Este important să notăm că jucătorii și-au exprimat nemulțumirea după ce au rămas fără ghete. Acest lucru nu s-a întâmplat în premieră, spre frustrarea lor.

Rațiu are și un motiv de bucurie: reprezintă o țintă importantă pentru cluburile de top din Europa

Chiar dacă a avut parte de o supărare, apărătorul lateral de la Rayo Vallecano poate zâmbi. După mai multe săptămâni în care s-a discutat destul de mult despre faptul că grupări mari ale Europei, precum Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid, Bayer Leverkusen, AS Roma, Juventus, Arsenal, Tottenham, Liverpool și Manchester City, ar fi interesate de serviciile lui Rațiu, a apărut informația potrivit căreia și Bournemouth, din Premier League, a pus ochii pe fundașul „tricolor”.

„Fundașul lateral român în vârstă de 26 de ani a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Rayo în acest sezon, iar prestațiile sale nu au rămas neobservate de fostul antrenorul al madrilenilor. Rațiu a arătat forță, rezistență și caracter, calități care-l fac ideal pentru stilul vertical al lui Iraola.

Bournemouth pregătește oferta, care poate veni în următoarele săptămâni, iar toate informațiile sugerează că jucătorul n-ar refuza un pas înainte într-un campionat competitiv precum Premier League”, au transmis oamenii de presă din Spania.

Andrei Rațiu mai are contract cu Rayo Vallecano până în vara anului 2028, iar în înțelegerea sa există o clauză de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro. Este de așteptat ca echipa lui să nu accepte o sumă mai mică în vederea parafării unui transfer, dat fiind faptul că fotbalistul defensiv este deținut în coproprietate de Rayo și de Villarreal.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare