Andrei Ivan, așteptat ca un adevărat star în Turcia! Fanii de la Adanaspor au venit în aeroport să-l întâmpine. VIDEO

Andrei Ivan (27 de ani) a fost protagonistul unei mutări cel puțin ciudate.

Andrei Ivan, așteptat în aeroport de fanii lui Adanaspor

După jumătate de sezon fără gol marcat pentru Universitatea Craiova, Andrei Ivan a plecat sub formă de împrumut la Adanaspor. În Turcia, atacantul se va lupta pentru rămânerea în liga a doua, iar fanii noii sale echipe îl consideră pe român un adevărat salvator.

Acest lucru s-a putut vedea în imaginile surprinse în aeroport, în momentul în care Andrei Ivan a aterizat în Turcia. Fotbalistul a fost aplaudat, iar mai apoi a fost solicitat pentru fotografii.

Rămâne de văzut cât de repede se va adapta Andrei Ivan la Adanaspor și dacă va reuși să treacă peste perioada de coșmar de la Universitatea Craiova.

Bogdan Stancu: „Sincer, nu înțeleg nimic din această mutare!”

Bogdan Stancu a evoluat timp de 11 ani în Turcia și a ajuns să cunoască în totalitate fotbalul de acolo. Între timp, fostul mare atacant a devenit impresar, însă a recunoscut că transferul lui Andrei Ivan l-a lăsat fără replică.

În exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, Bogdan Stancu a vorbit despre mutarea lui Andrei Ivan și este de părere că fostului fotbalist de la Universitatea Craiova nu îi ma fi deloc ușor.

Sincer, nu înțeleg nimic din această mutare! Nu știu ce l-a determinat să semneze cu Adana, o echipă care are șanse foarte mari să retrogradeze în liga a treia. Nici financiar nu cred că au posibilitatea să plătească un salariu mare, plus că nu e ușor deloc în liga a doua din Turcia.

Acolo este un fotbal destul de tare, din punct de vedere fizic, un ritm bun. Nu pare să îl avantajeze nimic din toate aspectele, însă el știe mai bine de ce a ales să meargă acolo„, a spus Bogdan Stancu

Galatasaray, Orduspor, Genglerbirligi, Bursaspor și Eyupsor sunt cluburile pentruu care a evoluat Bogdan Stancu în Turcia.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare