Andrei Dorobanțu (19 ani) este fotbalistul care a stabilit scorul final al întâlnirii dintre Unirea Slobozia și FCSB, parte a rundei cu numărul doi a noului sezon de SuperLiga. Mijlocașul central antrenat de Adrian Mihalcea a marcat cu o execuție de povestit nepoților, în minutul 89. A expediat un voleu fenomenal pe poarta lui Ștefan Târnovanu, care a privit neputincios cum balonul a „rupt” plasa porții de la Clinceni.
Scorul a fost deschis de campioana României în minutul 34, prin Mihai Lixandru, însă avantajul FCSB-ului nu a ținut decât două minute. Gazdele au egalat prin Filip Ilie. Partea secundă le-a adus roș-albaștrilor un cadou nesperat. Au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, deși reluările au demonstrat faptul că faultul comis de jucătorul Sloboziei s-a petrecut în exteriorul careului. Darius Olaru i-a readus pe elevii lui Elias Charalambous în avantaj la acel moment.
Marcatorul eurogolului din meciul Unirea Slobozia – FCSB 2-2 trăiește un vis: „E fabulos”
Ulterior fluierului final al încleștării din runda a doua a ediției 2024/2025 de SuperLiga, Andrei Dorobanțu a discutat despre reușita sa uluitoare. A dezvăluit că obișnuiește să tragă de foarte multe ori la poartă pe parcursul antrenamentelor.
După faptă vine întotdeauna și răsplata, iar fotbalistul Sloboziei se află în centrul atenției în aceste momente. A adus egalul pentru Unirea, care a ajuns la un total de patru puncte, în timp ce trupa lui Elias Charalambous dispune de doar două puncte.
Andrei Dorobanțu a mărturisit totodată și ce povață i-a oferit Adrian Mihalcea, antrenorul principal al nou-promovatei, atunci când a fost introdus în meci, în repriza secundă. Tehnicianul i-a transmis să evolueze curajos, fără emoții.
La final, mijlocașul a spus că se aștepta ca Unirea Slobozia să strângă puncte în acest debut de campionat.
„Am marcat împotriva campioanei. Nu încerc execuții de acest gen neapărat, ci șuturi în general. Am primit o centrare foarte bună și am văzut doar poarta. Mister mi-a spus să intru plin de curaj, să fiu eu. E fabulos, e perfect pentru mine. Debut cu gol împotriva campioanei. Mă așteptam să adunăm puncte, suntem o echipă muncitoare. Nu ne-am demoralizat, știam că putem reveni”, a declarat Andrei Dorobanțu, citat de Digi Sport
Echipele de start trimise pe gazon de Adrian Mihalcea și Elias Charalambous:
Unirea Slobozia: Rusu – Medina, Antoche, Pespielov, Șerbănică – A. Lopez, Coadă – S. Camara, Purece, Nkama – F. Ilie
Rezerve: Krell, Dorobanțu, I. Dinu, C. Toma, Pacionel, M. Lemnaru, Bărbuț, Aganovic, Gele
Antrenor: Adrian Mihalcea
FCSB: Târnovanu – Antwi, Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru, Șut – Ștefănescu, Olaru, Musi – D. Popa
Rezerve: Vlad, Crețu, Miculescu, Kiki, Edjouma, Chiricheș, Pandele, Baeten, Băluță, Alhassa, Luis Phelipe, David Popa
Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: Clinceni Arena
Arbitru: Baban Vlad (Iaşi). A1: Vişan Florian Alexandru (Galaţi), A2: Vornicu Adrian (Iaşi)
Arbitru VAR: Marcu Claudiu (Constanţa). Arbitru AVAR: Artene Ovidiu (Vaslui)