Marți, 9 iulie, de la ora 22:00, FCSB va juca pe terenul celor de la AC Virtus, în manșa tur din primul tur preliminar al Champions League. Returul este programat o săptămână mai târziu, în București.
Andrea Compagno, luat la întrebări de jurnaliștii din San Marino
Înainte să ajungă în fotbalul românesc, Andrea Compagno a evoluat în San Marino, pentru formația Tre Fiori, de acolo de unde FCU Craiova l-a adus liber de contract în vara anului 2020. Fostul atacant de la FCSB a vorbit înaintea meciului cu AC Virtus și a dezvăluit toate secretele fostei sale formații.
„Este o diferență destul de mare. FCSB este o echipă foarte tehnică și foarte bine pregătită fizic. Patronul echipei a spus că vrea să ajungă în grupele Champions League, este foarte ambițios. A transferat trei jucători în această vară.
În plus, au mai fost patru fotbaliști prezenți la naționala României la EURO 2024 și au ieșit din grupe. A venit Ștefănescu, care va vrea să demonstreze de ce este în stare. Este destul de tehnic. Toți sunt jucători buni„, a spus Andrea Compagno, într-o intervenție pentru presa din San Marino.
Dacă ajunge în turul doi preliminar din Champions League, acolo unde nu mai este cap de serie, campioana României va da peste Maccabi Tel Aviv, campioana din Israel.
Federico Piovaccari, în lotul lui Virtus pentru meciul cu FCSB
Pentru partida cu FCSB, AC Virtus a convocat 22 de jucători, printre care și Federico Piovaccari. Fostul atacant al roș-albaștrilor a ajuns la vârsta de 39 de ani și anunțase că se retrage din fotbal, însă a decis să revină pe teren și să-și înfrunte clubul pentru care a evoluat timp de un sezon.
Interesant este că AC Virtus are în componență mai mulți atacanți decât mijlocași, semn că deținătoarea titlului din San Marino va risca totul contra FCSB-ului și va încerca să producă surpriza. Specialiștii vorbesc despre acest duel ca fiind cel mai dezechilbrat din primul tur preliminar al Champions League.
