România se pregătește de meciurile cu Kosovo și Cipru, din Liga Națiunilor.
Alibec, Bîrligea sau Drăguș?
Față de precedentele acțiuni ale naționalei României, Mircea Lucescu a decis să-l lase acasă pe George Pușcaș și să-l convoace pe Daniel Bîrligea. Alături de atacantul FCSB-ului se mai află Denis Drăguș și Denis Alibec, iar mai jos vă sunt prezentate cifrele celor trei în actualul sezon:
- Denis Drăguș – 16 meciuri, un gol, o pasă decisivă
- Denis Alibec – 11 meciuri, 5 goluri, 3 pase decisive
- Daniel Bîrligea – 22 de meciuri, 11 goluri și 3 pase decisive
Din punct de vedere al cifrelor, Daniel Bîrligea stă cel mai bine, însă sunt șanse mici ca Mircea Lucescu să conteze pe serviciile atacantului de la FCSB din primul minut.
Bogdan Stancu: „Cred că între Drăguș și Alibec se va alege”
Bogdan Stancu a fost unul dintre cei mai buni atacanți ai României din ultimul deceniu, iar acum a vorbit despre alegerile lui Mircea Lucescu.
„Motanul” consideră că selecționerul primei reprezentative a luat cele mai bune decizii în momentul în care i-a convocat pe Denis Drăguș, Denis Alibec și Daniel Bîrligea, chiar dacă primul menționat nu traversează cea mai bună formă la echipa de club.
53 de meciuri și 14 goluri sunt cifrele lui Bogdan Stancu la naționala României.
„Cred că domnul Mircea Lucescu a convocat cei mai în formă atacanți în momentul de față. Alibec e într-o formă destul de bună și e un atacant care poate să facă diferența în orice moment, iar Bîrligea arată bine în ultimul timp și a marcat câteva goluri.
Mai puțin Denis Drăguș, care pare că nu s-a integrat încă la Trabzonspor. O echipă cu pretenții și cu tradiție care nu are foarte multă răbdare cu jucătorii dacă nu dau randament, însă, cu siguranță, își va reveni pentru că are niște calități foarte bune și trebuia convocat la națională, după părerea mea. Cred ca Mircea Lucescu va alege între Drăguș și Alibec în formula de start„, a spus Bogdan Stancu, pentru Sportpesurse.ro.