Alexandru Roșca, eroul lui Dinamo în deplasarea de la Craiova, a făcut câteva declarații emoționante după meciul din Bănie.
Declarații emoționante făcute de Alexandru Roșca, eroul lui Dinamo în meciul cu Universitatea Craiova
Goalkeeper-ul a salvat-o pe Dinamo în multe momente, având intervenții senzaționale în fața atacanților olteni. După meci, Roșca a ținut să le mulțumească celor care i-au oferit încredere, dar și fanilor, recunoscând că este un sentiment special să fii aplaudat de suporterii dinamoviști.
„Nu voiam să iau gol nici din penalty. Pentru oricine înseamnă enorm, e minunat, vă daţi seama ce sentiment am după meci, când te felicită fanii. Uşor, uşor, nu mai am emoţii.
În primul rând, le mulţumesc lui Mister şi lui Caparco (antrenorul cu portarii de la Dinamo) că mi-au dat continuitate şi pentru că au avut încredere în mine. Mă gândeam doar să-mi menţin poziţia. Noi am venit clar să luăm cele trei puncte, aşa mergem la fiecare meci. Nu pot să zic nici că a fost un rezultat echitabil, au avut multe ocazii.
Clar, l-am urmărit, şi nu doar pe el. La fiecare meci facem asta. Noi vrem să câştigăm şi următorul meci, în faţa suporterilor”, a declarat Alexandru Roşca, potrivit digisport.ro.
Zeljko Kopic se declară mulțumit după punctul obținut la Craiova: „E foarte important pentru Dinamo!”
Zeljko Kopic, tehnicianul croat al celor de la Dinamo, este mulțumit după punctul obținut de elevii săi în deplasarea de la Craiova.
„E un punct important. Am avut posesia, dar nu am fost periculoși în ultimii 20 de metri, în timp ce Craiova a fost foarte periculoasă pe tranziție. La pauză am avut o discuție mai serioasă, pentru că trebuia schimbat ceva. Am controlat mai bine jocul în repriza a doua, pressingul a fost foarte bun. În a doua repriză ne-am apropiat de ceea ce îmi doresc eu, în mod normal, de la echipa mea.
Cât despre Pop, nu e ușor să joci la Dinamo. Trebuie să te pregătești, să te adaptezi la stilul nostru de joc. Sunt multe lucruri de învățat. În apărare au fost anumite greșeli, erori de comunicare, dar acestea se vor rezolva.
Roșca și-a așteptat șansa, a avut o atitudine foarte bună în vestiar și acum este momentul său. A profitat de oportunitatea pe care a avut-o.
Boateng a avut o misiune foarte dificilă, pentru că Mitriță este un jucător foarte periculos. Totuși, Boateng a jucat mult mai bine în repriza a doua”, a declarat Zeljko Kopic.