Alexandru Bourceanu s-a retras din activitatea de fotbalist profesionist în decembrie 2019, la vârsta de 34 de ani, de la SCM Gloria Buzău, actuala FC Buzău, destul de devreme în principiu având în vedere condițiile din fotbalul actual la nivel internațional.
Acum, ajuns la vârsta de 39 de ani, fostul mijlocaș defensiv de la FCSB, printre altele, dar și de la echipa națională a României, cu 27 de selecții bifate de-a lungul timpului, a vorbit deschis despre o problemă foarte mare pe care o au jucătorii profesioniști de fotbal din momentul în care pun capăt acestei activități.
Alexandru Bourceanu, despre cariera sa de fotbalist profesionist: „N-aș putea să spun că au fost cei mai frumoși ani din viață”
El s-a referit atât la chestiunile ce țin de latura de probleme fizice, dar mai ales la provocările care apar din punct de vedere mental în baza traumelor emoționale adunate pe parcursul anilor de fotbal la nivel de performanță.
„N-aș putea să spun că au fost cei mai frumoși ani din viață. A fost, într-adevăr, interesant, emoționant și intens, dar au trecut, Ar fi păcat să trăiesc și să fiu prins în trecut. Dacă mă uit înapoi, sunt împăcat cu ce s-a întâmplat. Pe de-o parte, știu că am avut un noroc incredibil să fiu în acel procent infim de oameni care pornesc la drum cu visul de a juca fotbal și chiar ajung fotbaliști profesioniști, cu meciuri în națională. Pe de altă parte, cu anumite lucruri schimbate în viața mea, la modul de a mă odihni, de a mă hidrata, lucrurile puteau să fie diferite. Se putea mult mai bine.
(n.r. Dacă a rămas cu multe probleme fizice după ce s-a retras din activitate) Da! Cele mai evidente sunt acele momente când te ridici din pat dimineața sau când ieși cu prietenii să joci un meci. Eu nu am conceptul ăsta de a juca prietenește. Deci da, sunt durerile de tendoane, articulații, cartilaje, mușchi, de hernii de disc. Astea sunt ușor de gestionat și cumva sunt normale. Cred că, totuși, cele mai mari probleme sunt la nivel emoțional. Eu am trecut prin momente dificile și într-o oarecare măsură le-am depășit.
Cu ce probleme s-a ales după anii petrecuți la cel mai înalt nivel
Momentele în care am suferit o accidentare și a trebuit să o gestionez. Mult mai multe au fost situațiile în care am pierdut un meci și trebuia să ne fie rușine că am pierdut meciul. Sau dacă pierdeam cu 6-0, trebuia să ne punem în genunchi și să cerem scuze publicului ca și cum n-am fi dat totul pe teren. Alt exemplu de probleme la nivel emoționat ar fi lucrurile pe care ni le-am dorit și nu le-am atins, cum ar fi, pentru mine, dorința de a mai juca încă o dată în echipa națională…
Eu am venit cu un bagaj emoțional destul de dificil de gestionat. Poate că n-am fost în stare să gestionez foarte bine unele lucruri pentru că am perceput anumite situații ca pe niște traume. E clar că insuccesele și durerea nereușitei s-au construit de la eveniment la eveniment și mi-a fost din ce în ce mai greu să gestionez partea emoțională. Asta e o lecție care trebuie învățată de la grădiniță și anume că noi confundăm ceea ce suntem cu ceea ce facem. În fotbal există tendința antrenorilor de a se folosi de ego-ul jucătorilor și de a suprapune ego-ul legat de ‘cine sunt eu’ peste cel de ‘ce fac eu’. Dar ‘cine sunt’ și ‘ce fac’ sunt două lucruri diferite.
Dacă am pierdut un meci, n-are de ce să-mi fie rușine, fotbalul este ceea ce fac eu. De exemplu, dacă podcastul ăsta nu iese bine, unul dintre voi va lua chestia asta personal și va spune: ‘Aaaahhh, nu sunt bun’. Ba nu, tu ești același om, chiar dacă cel intervievat se descurcă sau nu. Dacă s-a întâmplat ceva, ai făcut o greșeală, nu tu ești cel greșit. De aici au pornit marile probleme.
Fostul mijlocaș defensiv a dezvăluit că a fost aproape în mai multe rânduri să clacheze din punct de vedere emoțional
(…) (n.r. Dacă a fost vreodată aproape să clacheze din punct de vedere emoțional de-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist) Aaa, de multe ori. De multe ori, da! După accidentări mi-a fost dificil, mai ales după prima. După ce am conștientizat că accidentarea este gravă, au fost multe rânduri când am vrut să mă retrag.
Mă întrebam cu ce o să mă ocup, cu ce o să câștig bani și îmi ziceam că trebuie să continui să fac chestia asta (n.r. Recuperarea pentru a reveni în fotbal). În momentele alea nu mai ai pasiune pentru fotbal, ești în cârje, abia mergi pe stradă… (…) Am fost aproape să clachez, dar cumva m-am ținut pe linie și am mai revenit o dată și încă o dată. Poate de asta m-am și lăsat de fotbal la momentul ăla. Nu eram convins că mai pot juca fotbal.
(…) Dacă ar fi un lucru pe care mi l-aș spune în momentul ăsta, dacă m-aș putea întoarce în timp la un anumit moment (…) mi-aș spune să fac terapie. Și este ce le recomand tuturor celor care simt că ceva nu e potrivit pentru ei. (…) N-am cunoscut mulți oameni care să fie împăcați cu ei. Poate sunt, dar nu-i știu eu…”, a spus Alexandru Bourceanu, potrivit golazo.ro.
