Alex Mitriță, noi probleme medicale! Vedeta Craiovei i-a răspuns lui Gigi Becali, după eșecul cu Farul

Alexandru Mitriță (29 de ani) a acuzat noi probleme medicale, după eșecul celor de la Universitatea Craiova, 1-2 cu Farul. Vedeta oltenilor i-a oferit și un răspuns lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a anunțat public că îl va oferta.

Universitatea Craiova a ratat șansa de a păstra ritmul cu liderul FCSB. Ionuț Cojocaru a fost eroul celor de la Farul și le-a refuzat gazdelor visul de a se bate până în ultima clipă la titlu. Mai mult, echipa lui Mihai Rotaru ar putea rata și cupele europene.

Alex Mitriță a acuzat noi probleme medicale

Alex Mitriță nu a mai reușit un meci bun. La final, a acuzat noi probleme medicale. Mitriță a oferit și un răspuns, după ce Gigi Becali a declarat că îl vrea pe FCSB.

”Iar am simțit ceva la gleznă, sper să nu fie iar lovitură, îmi doresc să joc meci de meci, să nu apară astfel de accidentări.

Nu este ușor să pierzi Cupa, după aceea înfrângerea cu FCSB, se vede că suntem nervoși. Trebuie să reglăm aceste lucruri și să ne batem pentru podium.

Trebuie să ne gândim, să analizăm bine. Ne doream foarte mult Cupa, dar obiectivul nostru este să ne batem la podium”, a declarat Alex Mitriță după meci.

Mitriță: ”Niciodată la FCSB”

”Le mulțumesc pe această cale, dar gândul meu este la această echipă, iubesc această echipă și nu voi ajunge niciodată acolo”, a mai spus atacantul Universității Craiova.

ECHIPELE DE START:

U Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Maldonado, Badelj, Bancu – Al. Crețu, Mateiu, Mekvabishvili – Baiaram, Markovic, Al. Mitriță
Rezerve: Lazar, Vlădoiu, Soiri, Zajkov, Ndong, Houri, Cîmpanu, Danciu, Koljic, Bană, Blesa, A. Ivan
Antrenor: Dragoș Bon

Farul: Buzbuchi – M. Popescu, Larie, Gustavo Marins, C. Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – Grigoryan, L. Munteanu, I. Cojocaru
Rezerve: Mușat, Sîrbu, Grosu, Dănuleasa, D. Nedelcu, N. Popescu, Casap, A. Stoian, Andronache, Rivaldinho, L. Banu
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: Ion Oblemenco
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti). A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti), A2: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel)
Arbitru VAR: Kovacs Szabolcs (Carei). Arbitru AVAR: Marinescu Vasile (Bucureşti)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare