Alex Mitriță a ajuns pe primul loc în Superliga cu Universitatea Craiova în ziua în care a împlinit 30 de ani. Ce a spus despre antrenorul Mirel Rădoi: „Cu siguranță se vede venirea lui”

În ziua în care a împlinit vârsta de 30 de ani, Alex Mitriță a fost integralist pentru Universitatea Craiova în meciul jucat la Clinceni cu Unirea Slobozia în etapa cu numărul 26 din acest sezon regulat de Superliga.

Alex Mitriță, lider provizoriu în Superliga alături de Universitatea Craiova în ziua în care a împlinit vârsta de 30 de ani: „Sperăm să rămânem acolo cât mai mult timp”

Echipa antrenată de Mirel Rădoi s-a impus cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Alexandru Cicâldău în minutul 76, și a devenit astfel liderul provizoriu al clasamentului, cu 45 de puncte, la egalitate cu Dinamo.

La finalul acestei partide, pe lângă faptul că s-a plâns de starea nu foarte bună a gazonului, vedeta formației din Bănie a ținut să sublinieze, printre altele, și că noul antrenor a reușit într-un timp destul de scurt să își pună totuși amprenta pe jocul oltenilor.

„Un meci greu, pe un teren foarte greu și foarte dur. Am ratat, dar important este că am câștigat, că am ajuns pe primul loc și sperăm să rămânem acolo cât mai mult timp. Suntem bucuroși că am ieșit toți sănătoși din acest meci.

Ce a spus despre venirea lui Mirel Rădoi: „Cu siguranță se vede și în teren, și în afara lui, are experiență și calitate”

(n.r. Despre venirea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică) Cu siguranță se vede și în teren, și în afara lui. Mister are experiență și calitate, iar tot ce vedem în teren și în afara lui vine de la dânsul.

Mă simt bine, cifrele vorbesc (n.r. la 30 de ani). Sunt bucuros că, la această vârstă, dau totul și asta e cel mai important pentru mine. Însă, mai presus de planul personal, este echipa.

Avem maturitate în joc și trebuie să avem continuitate. Da, am vorbit și când am venit, dar suntem încă departe (n.r. să câștige campionatul și cupă). Trebuie să muncim la fiecare antrenament și la fiecare meci să dăm totul, iar după aceea să vină play-off-ul. Acolo va fi o altă bătălie.

În play-off sunt echipe valoroase și va fi o luptă pe viață și pe moarte”, a spus Alex Mitriță la finalul meciului Unirea Slobozia – Universitatea Craiova 0-1, citat de digisport.ro.

Concluziile tehnicianului după partida de la Clinceni

„Mă așteptam să avem ceva probleme din cauza stării gazonului. Erau foarte importante cele trei puncte, până mâine putem să ne bucurăm de prima poziție, băieții merită felicitări, nu am ce să le reproșez.

Sunt foarte mulțumit datorită mentalității, mereu, oriunde o să jucăm, vreau să câștig. Înainte de meci le-am spus, când am văzut gazonul, că nu o să îi condamn nici la un 0-0, în aceste condiții nu ai cum să joci fotbal.

Sunt câteva lucruri pe care le-am schimbat (n.r. față de perioada lui Costel Gâlcă), puțin abordarea, am încercat oarecum să echilibrăm cele două momente ale jocului, puțină prevenție, să încercăm în primul rând să remediem problemele defensive, am văzut că am primit gol aproape meci de meci”, a declarat și Mirel Rădoi la finalul jocului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare