Ajutorul uriaș pe care l-a primit Radu Drăgușin la Tottenham. Presa din Anglia a dat cărțile pe față: „Nu se întâmpla când juca alături de el”

Radu Drăgușin (22 de ani) a bifat una dintre cele mai bune prestații în tricoul lui Tottenham contra campioanei Manchester City. Londonezii i-au distrus pe „cetățeni” chiar pe „Etihad Stadium”, scor 4-0.

Jurnaliștii englezi au vorbit despre motivul pentru care fundașul român a fost la înălțime în derby-ul din Premier League, dezvăluind de ce evoluția acestuia a fost diferită față de cea etalată în fața lui Ipswich Town, atunci când a greșit în mod decisiv la unul dintre golurile adversarilor.

Radu Drăgușin și-a găsit un punct de sprijin la Tottenham. Ben Davies, sfaturi pentru apărătorul de la naționala României

Potrivit oamenilor de presă britanici, Ben Davies (31 de ani), jucătorul care a făcut pereche cu Radu Drăgușin în centrul defensivei contra lui Manchester City, l-a ajutat foarte mult pe fundașul „tricolor”. „Dragonul” a primit sfaturi esențiale din partea colegului său, cei doi prestând astfel cel mai bun fotbal de la sosirea la Tottenham.

Fanii trupei din capitala Angliei au observat modul în care Davies l-a influențat pozitiv pe Drăgușin și au subliniat că acest lucru nu se întâmpla în privința românului atunci când juca alături de argentinianul Cristian Romero.

La final, jurnaliștii l-au ridicat în slăvi pe Radu Drăgușin pentru felul în care s-a comportat pe gazon în marea partidă cu vedetele lui Pep Guardiola, a zecea în care s-a aflat în teren pe parcursul acestui sezon.

„Davies și Drăgușin au avut probabil cea mai bună prestație a lor în tricoul lui Tottenham. Radu a avut probleme în meciul trecut contra lui Ipswich, însă acum a răspuns în cel mai bun mod posibil contra campioanei Angliei.

Drăgușin a părut mult mai sigur, iar suporterii au observat că Davies l-a ghidat constant și i-a spus unde trebuie să stea în teren, ceea ce nu se întâmpla neapărat atunci când românul juca alături de Romero. Fără îndoială că acest lucru l-a ajutat pe fostul jucător de la Genoa. Radu a fost imens pe linia de fund contra lui City”, au notat cei de la Football London.

Radu Drăgușin le-a pus gând rău superstarurilor din fotbalul mare: „Vrea să ajungă cel mai bun fundaș din lume”

Florin Manea a vorbit despre viitorul lui Radu Drăgușin, în urma victoriei colosale obținute de Tottenham la Manchester. După ce l-a lăudat pe fundaș pentru jocul arătat în ultimul timp și ulterior comparației cu marele Virgil van Dijk, „stâlpul” din apărarea lui Liverpool, impresarul a dezvăluit că planul românului este de a ajunge „cel mai bun din lume”.

De asemenea, Manea a mai scos în evidență și un aspect interesant. A spus că Radu Drăgușin a fost uluit într-o bună măsură de succesul categoric înregistrat de Spurs pe „Etihad”.

„A zis că nu se aștepta să îi bată așa rău. Când te ceartă Mircea Lucescu, te ceartă constructiv. El (n.r. – Radu Drăgușin) este născut în 2002, are 22 de ani, toți îl judecă ca pe un fotbalist matur.

El încă mai are de învățat. La 22 de ani nu este încă un fundaș central definit. Uitați-vă la cariera lui Virgil van Dijk, unde era la 22 de ani? Abia plecase de la Groningen. Era la Celtic, Radu e la Tottenham. L-am cunoscut la 16 ani și mi-a spus că vrea să fie cel mai bun din lume. Vrea să ajungă cel mai bun fundaș din lume la un moment dat.

Fundașii centrali se maturizează mai greu. Să îl vedem și pe Radu al nostru la 25 de ani. Nu s-a supărat că cineva de nivelul lui Lucescu l-a certat”, a transmis agentul, citat de fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare