Afacerile nevăzute ale lui Gheorghe Ștefan „Pinalti”, unul dintre inventatorii Cooperativei din fotbalul românesc. Fiul fostului primar din Piatra Neamț deține una dintre companiile bănoase ale familiei

Gheorghe Ştefan a avut multiple probleme cu legea, fiind prins într-un dosar comun chiar cu Elena Udrea. În prezent, a ajuns deja la 71 de ani și a ieșit din arestul de un an și 6 luni, dar nu-și arată deloc vârsta. Departe de aspectul său fizic sau faptul că a stat închis mult mai puțin decât fusese stabilit, interesant este că a avut diferite afaceri care nu au avut legătură cu fotbalul, mai mult sau mai puțin „curate”. Una dintre ele a ajuns la fiul său.

SC Tehnoutilaj SA este un exemplu în acest sens. În anul 2006, era deținută de soţii Gheorghe şi Elena Ştefan, tată lui Pinalti, Vasile, Victor Popa, Vasile Vicol şi Ana Chirilov. La finalul aceluiași an, iul fostului edil din Piatra-Neamţ, Gabriel Ştefan, a preluat partea părinților și bunicilor. La o distanță de 3 ani, ceilalţi trei acţionari părăsesc, la rândul lor, societatea, în favoarea surorii lui Gabriel Ştefan, Giorgiana. Într-un final, la conducere au ajuns copiii inventatorului Cooperativei din fotbalul românesc.

Firma ar fi fost folosită pentru a lua bani necuveniți de la bugetul de stat. În perioada 13 iulie 2007 – 25 martie 2010, compania a luat 6 contracte cu primăriile comunelor Ştefan Cel Mare, Gherăeşti, Brusturi şi Gircina, toate din judeţul Neamţ. Valoarea lor a fost de 35,53 milioane de lei cu TVA, iar banii au venit din fonduri de la UE.

Afacerea lui Gheorghe Ștefan, implicată într-un scandal de proporții acum ani buni, și-a schimbat numele

Tehnoutilaj SA şi-a schimbat numele în Strong Montaj SA, dar chiar și așa, tot i-a adus un dosar penal fostului edil, în 2014. Procurorii DNA au stabilit că firma era folosită pentru operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

Odată ce Gheorghe Ştefan a fost anchetat, au ajuns în judecată și celelalte firme pe care le avea: Best GSG SRL, SC GIGA Star SRL, SC Euromedia TV SRL şi SC Sonic Media SRL, toate controlate de copiii lui Pinalti şi toate pentru spălare de bani.

„O parte din aceste sume de bani Neamț, finanțate conform HG 577/1997. Pentru asigurarea alocării de fonduri bănești și pentru finanțarea cu prioritate a lucrărilor din care obținea sume de bani necuvenite, în perioada 2010-2012, Gheorghe Ștefan s-a folosit de autoritatea şi de influența conferite de funcția de conducere deținută într-un partid, intervenind la funcționari din cadrul MDRT şi al Consiliului Județean (CJ) Neamţ.

Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocați de la bugetul de stat, Gheorghe Ștefan a susținut o anumită persoană să ocupe funcția de consilier personal al președintelui Consiliului Județean Neamț. Acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ștefan. Procedându-se astfel, în perioada 01.01.2010 – 01.02.2014, au fost scoşi din SC Strong Montaj SA şi au fost supuşi unui proces de spălare a produsului infracţiunii 4.414.221,28 lei (aproximativ 1 milion euro)”, se mai arată în rechizitoriu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare