Conducătorii clubului Dinamo pregătesc destul de serios sezonul următor, din dorința de a-i vedea pe „câinii roșii” în play-off pentru a doua oară la rând.
Până în prezent, „haita” a bifat transferul mijlocașului în vârstă de 20 de ani Cristian Mihai, ultima dată legitimat la UTA. Jucătorul a avut parte de prezentarea oficială la Dinamo. Pe lângă mutarea lui Cristian Mihai, roș-albii s-au mai ocupat de o afacere importantă.
Florin Prunea, încântat de faptul că Andrei Mărginean a fost cumpărat de Dinamo: „Aleargă foarte mult, face un efort fantastic, nu se sperie”
Este vorba despre rezolvarea transferului definitiv al mijlocașului Andrei Mărginean. În vârstă de 23 de ani, jucătorul i-a convins pe oficialii clubului, aceștia trimițând un sfert de milion de euro către Sassuolo pentru a-și asigura serviciile fotbalistului venit sub formă de împrumut în vara anului 2024.
Florin Prunea, fostul portar din „Ștefan cel Mare”, și-a format o părere extraordinară despre Andrei Mărginean. Mijlocașul a fost folosit de mai multe ori ca fundaș central, întrucât Zeljko Kopic a avut probleme din cauza accidentărilor survenite. Mărginean s-a descurcat foarte bine. Chiar și așa, Prunea, care i-a expus plusurile, îl vede dând randament maxim în compartimentul median.
„E un transfer reușit. Mie îmi place foarte mult de Mărginean. Oriunde a fost pus băiatul să joace, și la mijloc, și în spate… Eu îl văd mai degrabă mijlocaș.
El nu este un jucător care să iasă în evidență precum Gnahore sau Olsen, dar aleargă foarte mult, face un efort fantastic. Nu se sperie, pune mingea jos”, a transmis ex-componentul naționalei României, conform digisport.ro.
Cum a reacționat Andrei Mărginean, după ce a aflat că rămâne alături de actualii coechipieri
După cum era de așteptat să se întâmple, a venit și reacția lui Mărginean cu privire la faptul că a fost transferat definitiv de Dinamo. Mijlocașul și-a exprimat fericirea. De asemenea, a dezvăluit că a discutat cu părinții lui despre acest lucru. În mod normal, ei au fost la fel de bucuroși.
„Am fost foarte fericit, am vorbit și cu părinții mei, s-au bucurat și ei. Pentru asta am tras, am muncit, să arăt că sunt un jucător bun pentru Dinamo.
E o satisfacție destul de mare. Am muncit pentru asta. Chiar dacă la început nu am jucat atât de mult pe cât mi-am dorit, am înțeles situația și am arătat că pot juca la Dinamo”, a spus Andrei Mărginean, citat de sursa menționată anterior.
Andrei Mărginean a bifat 32 de meciuri în echipamentul „câinilor roșii”, în campionat plus Cupă. El a marcat un gol și și-a ajutat colegii cu o pasă decisivă furnizată.