Tragedie în familia lui Adrian Șut (25 de ani).
Adrian Șut își va conduce tatăl pe ultimul drum
Om de bază la FCSB, Adrian Șut nu va evolua contra lui Rangers, în Europa League. În aceste zile, mijlocașul se va ocupa de înmormântarea tatălui său, care s-a stins din viață în cursul zilei de luni, 21 octombrie.
Adrian Șut a postat o imagine cu tatăl său, dar și un mesaj special prin care își exprimă regretul față de cele întâmplate.
„Te vom iubi veșnic, tati! Și apoi se va întâmpla că spiritele celor care sunt drepți sunt primite într-o stare de fericire, care este numită paradis, o stare de odihnă, o stare de pace în care se vor odihni de toate necazurile lor și de toate grijile și întristările”, a scris Adrian Şut, pe Instagram.

Tatăl lui Adrian Șut a murit a doua zi după meciul Dinamo – FCSB 0-2
Luni dimineața, mijlocașul defensiv în vârstă de 25 de ani a aflat că tatăl său a încetat din viață și astfel s-a deplasat de urgență în orașul natal.
Vestea a fost făcută publică de către Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la campioana României, cel care cu această ocazie a dezmințit și zvonurile conform cărora internaționalul român ar fi suferit o accidentare în partida din etapa cu numărul 13 din acest sezon de Superliga.
„Şut nu este accidentat. Din nefericire, a avut o problemă și suntem alături de el. În această după amiază, şi-a pierdut tatăl. A plecat cu primul avion la Oradea, împreună cu soţia, şi a mai apucat să îşi găsească tatăl în viaţă. Ultimele clipe şi le-au petrecut împreună. Este o tragedie, suntem alături de el. Sperăm să fie puternic și să aibă grijă de familie, mai are un frate mai mic”, a spus oficialul de la FCSB, potrivit primasport.ro.