Adrian Mutu, salvat de un eurogol în Farul – CFR Cluj! Reușită de senzație a lui Ajeti, care l-a „înnebunit” pe Gică Hagi. VIDEO

Adrian Mutu a fost salvat de la eșec în meciul Farul – CFR Cluj din etapa cu numărul 29 din acest sezon regulat de Superliga de un eurogol semnat de Arlind Ajeti pe final de joc.

În minutul 82, la scorul de 1-0 pentru echipa lui Gică Hagi, avantaj luat după reușita lui Ronaldo Deaconu din minutul 65, și pe un fond de joc foarte slab prestat de formația din Gruia, fotbalistul albanez în vârstă de 30 de ani a generat un moment cu totul și cu totul special, dat fiind faptul că este este un fundaș central.

Adrian Mutu a fost salvat în Farul – CFR Cluj de o execuție fabuloasă reușită de Ajeti! Gică Hagi, extrem de nervos pe jucătorii săi.

În urma unui corner executat din partea dreaptă, mingea a fost „bâlbâită” de apărarea celor de la Farul și la un moment dat a ajuns în raza de acțiune a lui Ajeti, care a „catapultat-o” destul de aproape de vinclu, cu un șut de senzație dintr-o poziție incomodă, el fiind oarecum cu spatele la poartă în acele momente. (AICI VIDEO)

Imediat după acest episod, Gică Hagi a fost surprins de camerele de filmat în timp ce gesticula nervos către colaboratorii săi, deranjat, cel mai probabil, de marcajul foarte larg pe care jucătorii săi l-au făcut asupra lui Ajeti la acea fază.

Cum s-au prezentat cele două echipe la această partidă:

FARUL (4-3-3): Buzbuchi (cpt.) – Dussaut, Kevin Boli, M. Popescu, Kiki – Deaconu, Nedelcu, Vînă – Grigoryan, Munteanu, Rivaldinho
Rezerve: Șt. Mușat – Sîrbu, Dănuleasă, Grosu, Gustavo Marins, Queiros, Grameni, Budescu, Banu, I. Cojocaru, Andronache, Benchaib
Antrenor: Gheorghe Hagi

CFR CLUJ (4-3-3): Sava – Cr. Manea (cpt.), Boben, Ajeti, Abeid – Muhar, K. Keita, Panagiotis Tachtsidis – Fică, Daniel Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean – Camora, Mogoș, M. Ilie, Aussi, Fofana, R. Filip, Avounou, Serebe, Michael
Antrenor: Adrian Mutu

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare