Adrian Mutu jubilează după performanța lui Cristi Chivu în Serie A, ajungând antrenorul celor de la Parma.
Adrian Mutu jubilează după performanța lui Cristi Chivu! „Briliantul” este încântat de numirea fostului său coleg la Parma
Concret, antrenorul celor de la Petrolul consideră că fostul său coleg de la echipa națională, Cristi Chivu, poate fi un deschizător de drumuri pentru tehnicienii din România.
De atlfel, chiar Adrian Mutu își dorește să ajungă antrenor în Serie A și să se dueleze cu Cristi Chivu.
„După ce Cristi Chivu a ajuns la Parma, orice român poate ajunge acolo. Ar suna bine un derby Mutu – Chivu în Seria A! Uite că încet, încet s-a dus domnul Șucu la Genoa, acum s-a dus și Cristi la Parma. Avem și foarte mulți jucători români acolo.
Nu e nimic imposibil acum, e foarte bine că s-au deschis ușile pentru ceea ce înseamnă fotbaliști, antrenori și investitori români. Noi avem valoarea noastră, care e bună, dar ni s-a pus o etichetă. Acum le arătăm că nu toți sunt la fel și că avem oameni de calitate în România.
Românii au valoare, avem oameni de calitate și cu bani. Trebuie să fie ajutați acești oameni și înțeleși. Lumea s-a schimbat, mentalitatea oamenilor s-a schimbat, nu mai e aceeași de acum 40-50 de ani”, a transmis Adrian Mutu.
Cristi Chivu s-a convins de Dennis Man după un singur meci! Decizia pe care urmează să o ia antrenorul român
Cristi Chivu a devenit antrenorul Parmei la jumătatea acestei luni.
Dennis Man a început ca din tun actualul sezon și părea de neoprit la Parma. Ulterior, internaționalul român a scăzut din turație și și-a pierdut inclusiv statutul de titular la gruparea de pe Ennio Tardini.
Din meciul cu Bologna însă, Dennis Man este așteptat înapoi în echipa de start. Acest lucru se întâmplă și din cauza numeroaselor absențe din lotul Parmei, care au ajuns la 10.
„În infirmerie se înghesuie până la 10 jucători: pe lângă pacienții de lungă durată Osorio, Charpentier, Kowalski și Circati, mai sunt Bernabè, Hernani, Mihăila, Vogliacco, Djuric și Benedyczak”, au scris italienii.
Reamintim că Dennis Man a început ca rezervă în primul meci al lui Cristi Chivu ca antrenor al Parmei. Fotbalistul român a intrat în actul secund și a pasat magistral la al doilea gol al formației sale.