Adrian Mutu îi face praf pe jucătorii de la Sepsi, după ce Dorinel Munteanu a fost găsit țap ispășitor

Adrian Mutu îi face praf pe jucătorii de la Sepsi, după ce Dorinel Munteanu a fost găsit țap ispășitor și a fost dat afară.

Adrian Mutu, atac dur la adresa jucătorilor de la Sepsi după ce Dorinel Munteanu a fost demis

„Briliantul” consideră că Laszlo Dioszegi nu trebuia să țină cont de părerea jucătorilor atunci când a decis să-l dea afară pe Dorinel Munteanu.

„Lipsă de coerenţă în ceea ce priveşte strategia de la Sepsi. Nu este şocant. Am spus de la început că nu ştiu cât de mare e chimia între Dorinel Munteanu şi Sepsi. Ceea ce mă surprinde este că Sepsi l-a dorit atât de mult.

Patronul echipei a vorbit cu admiraţie, la fel şi cei din conducere. Şi-au dorit foarte mult ca Dorinel să vină. Dar a fost o greşeală de strategie în play-out, aşa consider.

Eu cred că Dorinel nu trebuia să accepte. Dacă prelua echipa din vară era altceva. Depinde ce au vorbit şi cum s-au înţeles. Dacă s-a ajuns în acest moment… Dacă era în timpul campionatului regulat, nu se întâmpla acest lucru.

Dorinel Munteanu avea timp să îşi impună propria idee de joc. Dar când se ajunge ca jucătorii să fie împotriva ta în halul ăsta… cred că este un caz unic. Mai trebuie să iasă jucătorii să spună.

Nu e normal ca fotbaliştii să spună că nu îl mai vor. Dar nu ştim toată povestea, ce s-a întâmplat acolo. La multe echipe se întâmplă lucrul ăsta. Conducătorii au un feedback din partea jucătorilor.

Ceea ce nu e normal este să faci public faptul că ai avut o şedinţă cu jucătorii şi ai decis asta. Ţine-o pentru tine. În timpul unui campionat, conducătorii îşi iau feedback de la jucători”, a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Dorinel Munteanu tremură, după ce Laszlo Dioszegi a decis să facă publice aspecte interne de la Sepsi

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a decis să facă publice aspecte interne după ce l-a dat afară pe Dorinel Munteanu.

Patronul covăsnenilor a dezvăluit că nu s-a pus problema ca jucătorii să-l „lucreze” pe Dorinel Munteanu, ci pur și simplu lipsa rezultatelor pozitive a dus imediat la înlăturarea tehnicianului.

Dioszegi nu a putut accepta jocul prestat de echipa sa sub comanda lui Dorinel, motiv pentru care a luat o decizie radicală.

„Aici trebuie să punem întrebarea „de ce nu-l mai doreau?”. Dacă din cinci jocuri am luat un punct, ce să mai spunem? Acesta este cel mai bun reper. Am primit vreo 12 goluri. Ce putem să mai vorbim? Când mai sunt trei etape și noi, din cinci etape, am luat un punct… N-are nici un rost să mai vorbim despre motive. Acum ne trebuie liniște pentru aceste trei săptămâni.

Nu are dreptate. Vot nu a fost. Noi nu ne votăm, aici. Am ascultat aproape toți jucătorii, care și-au spus propria lor părere. Am discutat înainte cu directorul sportiv, am avut o discuție cu domnul Munteanu și apoi am chemat jucătorii, să văd și părerea jucătorilor.

Eu am chemat jucătorii. Nu poți să schimbi 25 de jucători. Cine ar mai fi intrat pe teren? Eu cu Hadnagy sau antrenorul? Putem să spunem orice, dar cele cinci etape cu un singur punct sunt oglinda cea mai bună despre decizia pe care am luat-o.

Dacă mai erau 10-15 etape se poate să nu fi luat decizia această. Dar, la ultimul meci am avut un singur șut pe poartă. Mai umilit nu am fost niciodată de când sunt la Sepsi. Nu spun că a fost doar vina antrenorului, dar trebuia o schimbare.

Dacă nu făceam un șoc la echipă și retrogradam, mi-aș fi reproșat. N-avem nici o garanție că așa nu o să retrogradăm, dar măcar să facem ce depinde de noi să salvăm clubul. Deciziile sunt ale mele. Dacă nu, noi o să fim înjurați, dar măcar să știm că am făcut ce a depins de noi.

Nu l-au „lucrat”. Jucătorul nu poate fi așa prost încât să „lucreze” un antrenor, că intrăm în Liga 2. Nu vreau să cred că în 2025 jucătorii mai „lucrează” un antrenor”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit Prosport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare