Arena Națională a fost deschisă în anul 2011 și de atunci se află în proprietatea Primăriei Generale a Municipiului București.
Astfel, orice organizator al unui eveniment pe Arena Națională trebuie să plătească o chirie, iar din acești bani, de-a lungul anilor, să se amortizeze astfel investiția făcută.
Arena Națională, sufocată de evenimente în această vară
Pe lângă festivalul UNTOLD și concertul lui Jennifer Lopez, Arena Națională va găzdui și cel mai mare festival de grătar din Europa. Evenimentul este programat în perioada 20-22 iunie pe stadionul din București.
Sunt așteptați peste 100.000 de vizitatori la evenimentul care va dura trei zile. Artiști precum Smiley, Spike și Carla’s Dreams vor urca pe scenă în fața celor prezenți.
„Pe lângă zonele dedicate fiecărui tip de carne, vor fi organizate concursuri de barbecue, de tranșare, demonstrații ale artizanilor de cuțite, dar și activități interactive pentru vizitatori, precum întreceri de tipul cât poți mânca”, anunță organizatorii.
La fel cum se întâmplă în fiecare an, gazonul de pe Arena Națională va fi schimbat la finalul sezonului evenimentelor extrasportive.
FRF, noul proprietar al Arenei Naționale?
Construirea Arenei Naționale a durat între anii 2008 – 2011 și a costat aproximativ 235 de milioane de euro. De atunci, Primăria Capitalei a cerut chirie pentru fiecare eveniment găzduit de cel mai mare stadion al țării, lucru care se întâmplă și în prezent.
Arena Națională poate fi cedată însă către FRF, asta după ce Răzvan Burleanu și colaboratorii săi s-au arătat interesați de această posibilitate. Momentan, discuțiile sunt la un nivel incipient, iar decizia finală urmează să fie luată de Consiliului General al Municipiului București.
„Se analizează oportunitatea ca Arena Națională să fie administrată, pe viitor, de o altă entitate. Totuși, decizia finală aparține Consiliului General al Municipiului București, administratorul de drept al stadionului”, a răspuns Direcția Generală Investiții, susține Golazo.ro.