Acţionarii Rapidului i-ar fi făcut deja bagajele lui Marius Şumudică. Antrenorul de 56 de ani ar fi ajuns în colimatorul lui Dan Şucu şi Victor Angelescu

Marius Şumudică a reuşit să califice Rapidul în play-off, dar giuleştenii nu au un parcurs bun, până acum, în această fază a competiției, în Superliga. Formaţia din Grant a obţinut un punct în două etape: 3-3 cu FCSB şi 1-2 cu Universitatea Craiova.

Obiectivul Rapidului este calificarea în cupele europene, având în vedere că au rămas în cursă şi pentru câștigarea Cupei României.

Prunea l-a avertizat pe Şumudică

Chiar dacă antrenorul giuleştenilor pare în obiectiv, conducerea i-a transmis mesaje periculoase lui Marius Şumudică. Asta l-a determinat pe Florin Prunea să afirme că tehnicianul nu mai are viaţă lungă pe banca alb-vişiniilor.

Din punctul meu de vedere, Șumudică este plecat deja de la Rapid. Eu cred că este o chestiune de timp. Eu n-am văzut așa ceva și am și eu ani de fotbal, și ca jucător, și ca… Să îți ataci propriul antrenor, în maniera în care l-a atacat Victor Angelescu, este fără precedent.

Atenție, un antrenor pe care l-ați adus și v-a îndeplinit obiectivul, pentru că în momentul în care voi ați scăpat de ăla care cădea cu „trotineta” și își spărgea ochii în Herăstrău, dar nu era cu trotineta, era în picioare, l-ați adus pe Șumudica, și-a realizat obiectivul și să-l ataci așa…

Eu cred că Angelescu nu vorbește de capul lui, iar asta e părerea lui Dan Șucu”, a spus Florin Prunea la iamsport.ro.

Ce spusese Angelescu despre Şumudică

Acționarul minoritar de la Rapid a dat de înţeles că echipa se va despărți de Marius Șumudică, dacă în următoarele meciuri din play-off nu va arăta un joc bun.

M-ați întrebat de Marius Șumudică… ‘Indiferent ce’ nu există cu nimeni. Dacă avem 9 meciuri în care nu arătăm nimic, nu putem să spunem că mergem mai departe.

Dacă avem un parcurs bun, jucăm bine și avem ghinion, adică să pierdem calificarea în cupele europene cu gol în minutul 94, atunci mai vedem. Dacă ne calificăm, nici nu se pune problema. Normal, mergem mai departe.

Contează foarte mult ce arătăm. Ce fotbal propune Rapid în acest play-ff cu cele mai bune echipe în play-off și în funcție de asta vom lua decizia împreună cu Marius, la finalul sezonului”, a spus acționarul Rapidului, la Digi Sport, în urmă cu câteva zile.

Rapid este ultima echipă din play-off, ocupă locul 6, cu 24 de puncte acumulate. Pentru giuleşteni, urmează derby-ul cu Dinamo, duminică, de la ora 21.00.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare