Dan Șucu și Costel Gâlcă au ajuns la un acord privitor la numirea antrenorului la Rapid.
În primă fază, în spațiul public a apărut informația conform căreia negocierile dintre cei doi s-ar fi împotmolit din cauza clauzei de reziliere solicitate de către tehnician.
Costel Gâlcă s-a înțeles în cele din urmă cu Dan Șucu și va fi prezentat oficial drept noul antrenor al celor de la Rapid în cel mai scurt timp posibil
Doar că ulterior s-a scris că acea chestiune a fost totuși rezolvată în cele din urmă. Iar acum, jurnaliștii de la golazo.ro susțin că acordul dintre cele două părți este total.
Astfel, este de așteptat ca fostul antrenor de la FCSB și Universitatea Craiova să fie prezentat oficial la echipa din Giulești în decurs de doar câteva zile, asta bineînțeles în cazul în care nu apare ceva neașteptat între timp.
Așadar, în principiu ar urma ca Gâlcă să își înceapă concret activitatea de antrenor la Rapid pe data de 9 iunie, atunci când a fost programată reunirea lotului în vederea startului pregătirilor în perspectiva sezonului viitor.
Tehnicianul este liber de contract de la începutul acestui an, după despărțirea de Universitatea Craiova
Fostul internațional român vine după o experiență nu tocmai fericită la Universitatea Craiova, echipă de care s-a despărțit la începutul acestui an.
„Le doresc succes, dar eu cred că puteam să facem mai mult. Rezultatele vorbesc. Noi am suferit mult nu că nu am produs fotbal, dar nu am marcat. Dacă nu marchezi şi nu ai puncte, e complicat să rezişti. Şi aşa puteam să rămân în continuare, dar ştiţi cum e. Până la urmă, am ajuns la o înţelegere.
Nu plec cu un gust amar. Şi în momentul acesta, echipa arăta din ce în ce mai bine, dar depinzi de gol, depinzi de victorii. Regret este, dar le spun celor din jurul clubului să fie pozitivi, să creadă în echipă. Nu mă includ pe mine, dar am lucrat până astăzi aici şi sunt prea negativi.
A fost pe cale amiabilă. Iau ca la bancă, pentru că nu pot să plătească şi ştiu, şi am înţeles. E OK. A făcut şi clubul un efort, am făcut şi eu un efort şi am acceptat”, a declarat el la acea vreme.