Aaron Boupendza a marcat primul său gol pentru Rapid în meciul de Cupa României câştigat de giuleşteni în deplasarea de la FC Botoşani, 2-0. Cealaltă reuşită a bucureştenilor i-a aparţinut lui Rareş Pop.
Gabonezul de 28 de ani a semnat cu Rapid în luna septembrie a acestui an. A jucat un sezon în MLS, la Cincinnati.
De ce a ales Rapidul, şi nu Zamalek
Aaron Boupendza, 35 de selecţii în naţionala ţării sale, a ajuns la Rapid după ce a primit o ofertă clară şi de la Zamalek, din Egipt.
„Ştiu de Rapid că este o echipă mare în România. Am văzut acest campionat înainte pentru că am un prieten care mi-a vorbit frumos despre această ligă, că e foarte competitivă. Sunt echipe bune, oameni pregătiţi şi fanii sunt extraordinari aici.
De asta sunt fericit că m-au sunat şi m-au întrebat dacă îmi doresc să vin. Am acceptat direct pentru că ştiu că la acest club se pune multă pasiune din partea fanilor. Pentru mine cred că este o provocare benefică”, a declarat Aaron Boupendza, conform Orangesport.
Drăguş, dorit şi el la Rapid
Giuleştenii sunt foarte interesaţi de un posibil transfer al lui Denis Drăguș (25 de ani).
„Mi l-aș dori pe Drăguș, să fiu sincer. Din câte văd, nu se adaptează acolo (n.r. – la Trabzonspor). Vom încerca să facem o ofertă în iarnă, dacă există posibilitatea unui împrumut. Mi-aș dori din suflet să-l aduc aici, este finul meu, un jucător care este numărul 1 la echipa națională din postura de vârf de atac.
A venit să-i fiu fin după ce a marcat 14 goluri și avea salariu 20.000 de euro. Acum are peste un milion. Este numărul 1 la echipa națională. Este prima soluție ca vârf de atac, ar juca într-un picior aici, cum să nu se adapteze? Comparăm liga din Turcia cu cea din România… nu putem compara.
Toți jucătorii pe care i-am luat s-au adaptat. Vreau un exemplu de jucător care nu s-a adaptat! Găman îmi scrie și acum, Silviu Lung, Junior Morais, Boldrin, Budescu, Săpunaru. I-am luat pe Maxim, Drăguș, nici nu mai știu câți am pe buletin”, a spus Marius Șumudică.
FC Botoșani – Rapid 0-2, în Cupă. Echipele de start:
FC Botoșani: Pap – Miron, Matricardi, Șeroni – Diez, David, Aldair, Țigănașu – Kaprof, Lopez, Mouadib
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Rapid: Aioani – Manea, Ignat, Pașcanu – Onea, Emmers, Christensen, Borza – Pop, Boupendza, Dobre
Rezerve: Siegrist, Blazek, Braun, Gojkovic, Grameni, Micovschi, Hasani, Petrila, Burmaz
Antrenor: Marius Șumudică
Stadion: Municipal (Botoşani)
Arbitru: Adrian Cojocaru. Asistenți: Ovidiu Artene, Stebastian Gheorghe
Arbitru VAR: Marian Barbu. Asistent VAR: Florian Vișan