A spus „pas” convocării la naţională ca să se distreze cu soţia la Dubai. Fotbalistul care l-a enervat pe selecţioner, dat de gol chiar de parteneră | FOTO

Gareth Southgate (53 de ani), selecţionerul Angliei, l-a inclus în lotul convocat pentru meciurile din această lună şi pe Ben White (26 de ani), unul dintre cei mai în formă fundaşi englezi.

Numai că, surpriză, jucătorul lui Arsenal a refuzat să se prezinte la naţionala Albionului.

A plecat cu soţia la Dubai

White s-a aflat pe lista fotbaliștilor convocați pentru meciurile amicale cu Brazilia și Belgia. A refuzat invitația, preferând o vacanță însorită, cu soţia, la Dubai.

Chiar Milly White, partenera jucătorului englez, l-a dat de gol pe acesta cu o fotografie postată pe reţelele sociale, unde apare în vacanţă alături de starul internaţional.

Modelul a publicat o imagine din Dubai, în care le-a arăta celor peste 20.000 de urmăritori cum se relaxează alături de soțul ei, lângă piscină, cu un joc de cărți.

White, apreciat de Southgate

Cotat la 55 de milioane de euro pe Transfermarkt, Ben White are 4 apariții în prima reprezentativă a Angliei.

”Dacă ținem cont de forma lui, nu pot spune că nu merita să fie în lot. Am fost sunați de Edu (n.r. directorul sportiv al lui Arsenal) săptămâna trecută și ne-a spus că nu vrea să fie luat în considerare pentru lotul Angliei în acest moment”, a spus Southgate despre White.

Anglia face parte din grupa C la Campionatul European din 2024, unde le are ca adversare pe Danemarca, Slovenia și Serbia.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare