Gigi Becali a susținut recent că a ajuns la o înțelegere cu Arnold Garita pentru ca atacantul camerunez în vârstă de 29 de ani să semneze un contract cu FCSB, dar ulterior a anunțat că mutarea a picat din cauza faptului că fostul fotbalist de la FC Argeș a refuzat să efectueze anumite investigații medicale amănunțite, în condițiile în care exista suspiciunea că africanul ar suferi de anumite probleme la un genunchi.
În cursul zilei de joi, Garita a vorbit pentru prima dată pentru media din România despre acest subiect și a demontat tot discursul adoptat de patronul campioanei României.
Arnold Garita l-a contrazis ferm pe Gigi Becali în legătură cu motivele care ar fi dus la ratarea transferului său la FCSB
În primul rând, el a spus că nu a ajuns la un acord cu acesta, așa cum a susținut el. De asemenea, atacantul care în sezonul trecut a evoluat în Liga 2 din Arabia Saudită, la Al-Faisaly, a ținut să precizeze că nu s-a pus problema ca el să susțină anumite teste medicale.
Astfel, Arnold Garita a ajuns la concluzia că pur și simplu nu a fost dorit de la bun început de către cei de la FCSB. Pe de altă parte, dacă într-adevăr ar fi așa, nu s-ar putea explica motivul pentru care Gigi Becali a făcut acele afirmații în spațiul public.
Fostul fotbalist de la FC Argeș a spus că a avut impresia că a fost, și este în continuare, dorit foarte mult de către fanii echipei roș-albastre, cei care însă, potrivit spuselor sale, nu ar avea parte de sprijinul oficialilor clubului în atingerea acestui deziderat.
Ce a susținut atacantul camerunez
Totuși, Garita nu a lămurit sub nicio formă speculațiile referitoare la prezumtivele sale probleme medicale și s-a rezumat la a spune că nu a dorit să se prezinte la acel control pentru că a simțit dinainte că nu este dorit cu adevărat la FCSB.
„Nu am ajuns niciodată la o înțelegere cu FCSB și nu văd de ce domnul Becali a spus că nu m-am prezentat la vizita medicală, nu aveam niciun control medical planificat cu clubul.
Eu nu am fost niciodată de acord cu cei de la FCSB pentru a face un examen medical. Nu o să intru în detalii cu tine, dar am senzația că clubul nu prea mă vrea. Suporterii mă iubesc foarte mult și eu îi iubesc, dar clubul nu mă vrea.
Nu am acceptat niciodată să merg la un control medical. Nu am fost de acord cu asta pentru că nu am simțit că sunt dorit cu adevărat de club”, a spus Arnold Garita, potrivit fanatik.ro.